Reclamă
Shawn Southwick King este văduva jurnalistului Larry King, iar recent aceasta a făcut un gest care a șocat lumea. Femeia a contestat averea pe care acesta a lăsat-o copiilor săi într-un testament scris de el însuși.
Înainte ca Larry King să își dea ultima suflare a lăsat în urma sa o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari, bani pe care i-a strâns de-a lungul timpului. Fosta soție a lui Larry a declarat faptul că în momentul în care jurnalistul a întocmit documentul nu a fost prea lucid, iar acesta a fost scris înainte cu aproximativ 2 luni ca cei doi să divorțeze.
Reclamă
Avocații familiei nu au declarat nimic despre aceste lucruri, însă au menționat că Larry King a murit din cauza unui atac celebral. Jurnalistul a decedat la vârsta de 83 de ani, iar în momentul decesului, procesul de divorț dintre acesta și soția sa nu era finalizat.
Testamentul pe care l-a lăsat acesta familiei sale a fost scris în anul 2019, iar în acesta a fost menționat faptul că averea va fi lăsată urmașilor săi.
„100% din fondurile mele să fie împărţite în mod egal între copiii mei” au fost câteva cuvinte pe care Larry l-a notat în testament.
Shawn Southwick King a contestat recent averea și a declarat că testamentul nu este valid, deoarece acesta se află în contradicție cu cel din 2015, unde aceasta era declarată singurul executor al averii.
Shawn Southwick King se luptă pentru averea fostului său soț
În primul testament Shawn a fost declarată singurul administrator al averii și al afacerii King Family Trust. Totodată, fosta soție a jurnalistului îl acuză pe fiul său vitreg de faptul că acesta a exercitat o anumită influență asupra tatălui său în momentul în care a scris cel de al doilea testament.
Larry King Jr. nu a acceptat acuzațiile ce i s-au adus din partea mamei vitrege și a declarat faptul că cei doi erau divorțați în momentul în care tatăl său a scris cel de-al doilea testament. Avocații lui Shawn au declarat că nu este adevărat acest lucru, mai mult, cei doi ar fi dorit să se împace
„După depunerea actelor de divorţ, ei au făcut consiliere, încă îşi vorbeau şi reconcilierea era posibilă până ce starea de sănătate a lui Larry a făcut asta imposibil” au declarat aceștia.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa