Silence (2016) – un film despre persecutarea creștinilor în Japonia, regia Martin Scorsese

Silence (În tăcere) în regia lui Martin Scorsese este un film care ecranizează romanul  cu același nume a lui Shusaku Endo, publicat în anul 1966. În care este prezentată povestea a doi misionari iezuiți portughezi aflați pe tărâmurile nipone, în secolul al XVII-lea, să  răspândească învățăturile Creștinismului.

Urmărim o abordare absolut nefirească pentru regizorul care ne-a obișnuit cu pelicule despre gangsteri. Personal m-am gândit că am de-a face cu un film de artă, cu o durată de aproape 3 ore. Călugării sunt interpretați de Andrew Garfield și Adam Driver, cu o apariție esențială a lui Liam Neeson.

Filmul nu s-a bucurat de prea multe finanțări, dar au fost investiți destui bani (47 de milioane de dolari). Producția filmului a durat 8 luni și a fost nevoie de participarea a 750 de oameni. Un efort care a creat o lume mai mult decât realistă. Scorsese își propusese încă din 1989, când a citit cartea, să ecranizeze cartea. Încă de-atunci a plătit drepturile de autor pentru filmul la care s-a gândit mai bine de 30 de ani.

Convingi mulțimile într-o limbă pe care nu o cunoști

Cronicile făcute filmului se învârt în jurul ideii de creștini persecutați în Japonia. Un unghi pe care îl anunț și în titlul articolului. Este o realitate incontestabilă, dar nu pot să nu vorbesc dintr-o altă perspectivă. Aceea a europeanului în hainele colonistului. În secolul al XVII – lea Marea Britanie, Portugalia, Spania și Olanda, ajung în Japonia. Creștinismul fusese tolerat din secolul al XVI – lea până la venirea Shogunatului Tokugawa care îl interzice. Călugării nu reușesc să înțeleagă modul în care se raportează japonezii la religie. Nu încearcă să le învețe limba, nu mai vorbim despre cultură.

Cred că este mai mult decât firesc să te întrebi cum se așteptau să aibă succes? De ce ar crede un om că poate convinge alți oameni să se sacrifice pentru un concept? Sebastião Rodrigues (Andrew Garfield), înțelege foarte târziu că oamenii așteptau paradisul promis în timpul vieții lor. Este o scenă în care, călugării, după ce au botezat un copil, răspund întrebării părinților, dacă au ajuns în Paradis. Este un moment crucial pentru că acum vei înțelege ce se va întâmpla în ultima parte a filmului. În care se vorbește despre imposibilitatea creștinismul de a prinde rădăcini în „mlaștina” japoneză.

Ascultându-l pe temutul Inoue Sama, numit și Inchizitorul, înțelegem altfel punctul lui de vedere. Deși, la rândul său spune la un moment dat că nu e nimic greșit în creștinism. Problema religiei creștine este că reprezintă un pericol. Un subiect la care merită să medităm. În fond, religia este unul dintre factorii importanți ai colonizării unei civilizații. Asta pentru că relația ei cu tradiția este foarte strânsă.

Prin creștinism se schimba etica lumii nipone, a cărei orientare era spre lucrurile „materiale”. Pentru japonezi conta lumea de aici, de aceea tind să cred că (în film) oamenii așteptau paradisul „aici și acum”. Shogunii urmau etica samurailor (Bushido) ale cărei rădăcini erau religioase, legate de budismul Zen.

Dacă le japonezilor să adopte creștinismul, era de parcă îi pui să își nege propria identitate. Spiritualitatea japonezilor modela sufletul omului pentru a atinge punctul maxim al dezvoltării în timpul vieții. Târziu, după ce mulți oameni vor fi sacrificați, Rodrigues, admite că oamenii mureau pentru el, nu pentru Dumnezeu.

Premii și distincții: National Board of Review Awards 2016: Cel mai bun scenariu adaptat

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa