Reclamă
Prezentatoarea TV Simona Gherghe a vorbit recent despre una dintre cele mai mari traume ale sale, greutățile nașterii primului copil și problemele întâmpinate în primele luni de viață ale micuței Ana. Potrivit propriilor mărturisiri, primul copil a fost o experiență teribil de dificilă, plină de anxietăți și epuizare.
”Primele zile cu Ana acasă au fost crunte. De fapt, primele luni. Sunt multe lucruri pe care nu mi le amintesc deloc, iar dacă ar fi să descriu acea perioadă, în mintea mea e ca un tunel. Așadar, întuneric. Deși am citit mult în timpul sarcinii, realitatea m-a lovit în plin. Așa că primele săptămâni au fost pline de frici, anxietăți, epuizare fizică și singurătate”, a declarat Simona Gherghe pe rețelele de socializare.
Reclamă
Aceasta a mai adăugat că, deși se bucură de prezența a doi copii minunați, nu mai visează la un alt bebeluș din cauza vârstei și a stării sale de sănătate: „Nu, suntem în formula completă. În plus, nici nu mai am voie, am avut două sarcini dificile. Nu mă ajută nici vârsta: am 44 de ani. Oricum, la cât de greu am rămas însărcinată, nici măcar nu îndrăzneam să visez să am doi copii…”
În urma scandalului în care fanii i-au cerut demisia acuzând-o de atitudine părtinitoare față de unii concurenți, Simona Gherghe a fost nevoită să se reorienteze. Vedeta se confruntă cu o perioadă dificilă și este nevoită să-și îndrepte atenția către alte proiecte.
„Când Oana Moraru, una dintre cele mai influente voci în educație din țara noastră, mi-a propus să realizăm împreună un podcast, am știut că sunt pe drumul cel bun. Așa s-a născut Părinți CuMinți, un podcast dedicat tuturor părinților care doresc să devină mai buni pentru copiii lor și care înțeleg că este nevoie de răbdare, ascultare și de a accepta greșelile, dar și de a le ierta”, a anunțat Simona Gherghe.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa