Șintoismul, religia oficială a Japoniei – origini, zeități și cronici

Șintoismul sau Shinto înseamnă „calea zeilor” și este religia oficială a Japoniei. Această religie nu are fondator, profeți sau un text care să conțină credințele principale. Tocmai acest lucru ar putea fi unul dintre motivele pentru care Șintoismul este o religie atât de longevivă și aproape inseparabilă de cultura japoneză. În acest articol, vom oferi detalii despre Șintoism.

Origini

Șintoismul se bazează pe următoarele concepte: puritate, armonie, respect față de familie și subordonarea individului în fața grupului. Aceste concepte au devenit părți ale caracterului japonez, indiferent dacă individul este afiliat religios. Spre deosebire de alte forme de spiritualitate, Shinto nu are un fondator. Popoarele din Japonia antică aveau credințe animiste. Animismul (latină anima=spirit, suflet) este primul stadiu religios și a apărut din dorința omului de a-și explica fenomenele vieții (somn, vise, halucinații, boli, moarte). Se manifestă prin personificarea fenomenelor naturii și a obiectelor.

Japonezii antici se închinau strămoșilor divini și comunicau cu lumea spiritelor prin intermediul șamanilor. Shinto a fost prima religie practicată în Japonia și a început în perioada culturii Yayoi (300 î.Hr.-300 d.Hr.), preluând multe elemente din credințele animiste. De exemplu, fenomenele naturale erau considerate divinități. Amaterasu este zeița soarelui iar Susanoo este zeul vântului. Râurile și munții erau foarte importante, în special Muntele Fuji, al cărui nume este un derivat al lui „Fuchi”, zeul vulcanului.

În Șintoism, zeii, spiritele și forțele supranaturale sunt numite „kami”. Se consideră că ele guvernează natura și că locuiesc în locuri pline de frumusețea naturii. Spiritele rele sau demonii sunt numiți „oni” și sunt invizibili, fiind descriși ca uriași cu trei ochi și coarne. Puterea lor nu este o forță inerentă a Răului și este temporară. Fantomele sunt numite „obake” și există anumite ritualuri pentru alungarea lor. Spiritele animalelor moarte pot intra în oameni, cel mai rău fiind spiritul vulpii. Oamenii posedați de aceste spirite erau exorcizați de un preot.

Cronicile Shinto

Sursele mitologiei și credințelor sintoiste sunt două cronici comandate de curtea imperială a împăratului Temmu (631-686 d.Hr.). Kojiki sau „Înregistrarea lucrurilor antice” a fost scrisă în anul 712 d.Hr. de către Ono Yasumaro, savant al curții imperiale. Se bazează pe genealogiile clanurilor puternice din trecut. Urmează Nihon Shoki („Cronica Japoniei” sau Nihongi) care a fost scrisă de un grup de savanți ai curții în anul 720 d.Hr. Aceste cronici descriu „Epoca zeilor”, momentul în care a fost creată lumea, fiind condusă de zei care s-au retras apoi și au lăsat omenirea să se descurce singură.

Familiei imperiale i-a fost oferită o descendență de la zei – Jimmu Tenno (660-585 î.Hr.), stră-strănepotul zeiței Amaterasu, a fost primul împărat legendar al Japoniei. Alte surse sunt Manyoshu, o antologie de poezii scrisă în 760 d.Hr. care nu se limitează doar la religie, Fudoki – cronici locale scrise în 713 d.Hr. pentru înregistrarea legendelor din diferite provincii. În cele din urmă, avem o colecție de 50 de cărți compilate în secolul X – Engishiki. Acestea conțin rugăciunile, ritualurile și legile Shinto.

Zeii Shinto

Amaterasu este divinitatea supremă, soarele. Fratele ei, Susanoo, este zeul mării și al futunilor. Zeii creatori Izanami și Izanagi, au format insulele Japoniei. Amaterasu s-a născut din ochiul stâng al lui Izanagi iar Susanoo a ieșit din nasul lui. Din ochiul drept al lui Izanagi s-a născut Tsukuyomi, zeul lunii. Susanno și Amaterasu s-au luptat unul cu altul din cauza comportamentului rușinos al lui Susanoo. Amaterasu s-a ascuns într-o peșteră iar lumea a fost cufundată în beznă. Zeii nu au putut să o convingă să iasă de acolo, deși i-au oferit bijuterii și oglindă. Asta până când o dansatoare erotică a stârnit o mare zarvă în față peșterii iar Amaterasu a ieșit să vadă ce se întâmplă.

Susanno a ucis un dragon cu opt capete care îngrozea oamenii. Într-una dintre cele opt cozi ale monstrului, a găsit o sabie pe care i-a dăruit-o lui Amaterasu pentru a se împăca. Istoricii cred că episodul este o metaforă pentru victoria clanului Yamato (Amaterasu) asupra rivalului Izumo (Susanoo). Apoi Susanno s-a întors pe pământ și s-a căsătorit cu fiica unei familii pe care o salvase de monstrul Yamato no Orochi. Cei doi au creat o nouă famlie de zei care au condus pământul. Amaterasu era îngrijorată de puterea pe care o aveau acești zei. L-a trimis pe Honinigi, nepotul său, cu simbolurile suveranității – bijuteriile și oglinda dăruite de zei pentru a o convinge să iasă din peșteră, precum și sabia dăruită de Susanoo, denumită mai târziu Kusanagi.

Cele trei obiecte – bijuteria, oglinda și sabia, au devenit regalia familiei imperiale japoneze. Bijuteria magatama a fost purtată de Honinigi și avea puteri de fertilitate. Honinigi aterizează pe Muntele Takachio și încheie o înțelegere cu Okuninushi, cel mai puternic dintre zei. Pentru că a fost loial față de Amaterasu, Okuninushi primește rolul de protector al viitoarei familii regale, urmând să fie considerat protectorul întregii țări.

Alte zeități

Inari este zeul orezului și este important pentru comercianți și artizani. Vulpea, un personaj important în arta templului, este mesagerul lui Inari. „Cei șapte zei norocoși” sunt și ei populari, mai ales Daikokuten și Ebisu, simbolizând bogăția. Daikokuten este zeul bucătăriei și este venerat de către bucătari. Credințele Shinto s-au împletit cu budismul iar unele figuri budiste (bosatsu sau ființe iluminate) au devenit populare printre adepții Shinto. Acestea sunt: Amida (conducătorul Tarâmului Pur), Kannon (protectorul nașterilor, copiilor și sufletelor moarte) și Jizo (protectorul celor suferinzi și al sufletelor copiilor morți). Un alt personaj prezent în ambele religii este Hachiman, zeul războinic.

Unii oameni au primit statut de zei după moarte. Cel mai cunoscut exemplu este savantul Sugawara no Michizane sau Tenjin (845-903 d.Hr.) care a primit un tratament rău din partea curții imperiale și a fost trimis în exil. La scurt timp după moartea sa, un val de ciumă și incendii au lovit capitala imperială iar mulți au crezut că este un semn al furiei zeilor, din cauza tratamentului nedrept pe care l-a primit Tenjin. În 947 d.Hr., în cinstea lui a fost construit altarul Kitano Tenmangu. Tenjin a devenit zeul educației și al bursei.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa