Slavenka Drakulić, Dora și Minotaurul, Viața mea cu Picasso

Slavenka Drakulić, Dora și Minotaurul, Viața mea cu Picasso, traducere din croată de Octavia Nedelcu, Pandora Publishing 2020, este o carte excepțională de notații care au fost ascunse, așa cum se vede, într-o limbă pe care Parisul (unde a fost găsit manuscrisul) să nu o înțeleagă. Acolo după o serie de lungi dezamăgiri, a decis că este timpul să se elilbereze și să facă ceva de una singură, una dintre cele mai mari fotografe ale lumii.

Cartea se deschide cu notațiile sale de impresii de la un spital de psihiatrie de unde ieșise de curând și continua să facă psihanaliză cu prietenul său Jacques Lacan. Îi fuseseră aplicate serii de electroșocuri și fusese legată de pat, aceste electroșocuri par să o fi depersonalizat-o, iar pentru o bună perioadă de timp, așa cum consemnează, emoțiile sale au fost simple reacții chimice, în realitate nu se identifica cu emoțiile generate. Încearcă să găsească răspunsuri posibile cu privire la căderea psihică suferită și necesitatea de a fi internată.

Este afectată de relația sa cu Picasso, dar înscrisurile ei ne introduc în îndepărtatele ținuturi ale copilăriei sale și anume la perioada în care avea patru ani, deci consemnează tot ce își aduce amine. Deși este cunoscută ca fotografă această carte face din ea un etalon pentru genul jurnalistic, are darul de a povesti. Copilăria sa se petrece în Buenos Aires, cu o mamă pasionată de modă și un tată croat arhitect. Așteptările financiare ale mamei ei Julie întârzie să apară, așa că într-o zi o ia pe micuța Dora și pleacă înspre Paris împreună cu un vas. Drumul pe mare este epuizant, dar pare că Parisul se arată în fața lor cu extinse posibilități. Julie era cea mai fericită să se întoarcă în țara natală. Tatăl Dorei rămâne să muncească în Buenos Aires și le trimite bani o perioadă până să se alăture lor.

Incursiunile în biografia părinților ei justifică o parte din temerile ei și senzația de neocrotire de la momentele când mama ei o lăsa nesupravegheată să-și poată curăța în liniște tristețea de pe față înainte de sosirea soțului acasă, certurile părinților pe care le aude de când era micuță, sunetele din nopțile în care părinții ei fac dragoste, toate astea par să o afecteze pe Dora care se află în timpul creșterii. Își explică și de ce se izolează, poate pentru că de-a lungul copilăriei, doar o perdea și o ușă de sticlă transparentă o despărțeau pe ea de părinții ei. Se simțea ca un obiect expus, mai târziu mama sa nu înțelege pasiunea sa pentru jocurile cu lumina, mama sa fiind o fire pragmatică, dar o va accepta ca a atare. Tatăl ei în schimb o învață să deseneze în timpul lui liber, de la case și mașini la peisaje și animăluțe.

Viața de cuplu a părinților săi poate că nu a fost cea mai sănătoasă și nu un model neapărat pentru ea, pentru că trăiau împreună practic oameni absolut diferiți, dar loiali și cu spirit de sacrificiu. Poate asta va căuta și Dora în viața sa de adult. Își amintește cum îi explica mama ei despre faptul că trebuie să se ferească de bărbați și să nu le zâmbească bărbaților, pentru că ei au „febra tangoului” și apoi febra tangoului însemna, așa cum descrie Dora scena de la 13 ani când dansează tango cu un băiat și este prima dată când simte impulsuri erotice. Corpurile lor se apropie și se înfăptuiește o anume magie nepermisă, nu le era permisă nici măcar îmbrățișarea de fapt. Julie era foarte atentă la astfel de detalii.

Va suspecta faptul că Picasso ar fi internat-o de fapt în spitalul de psihiatrie ca să scape de ea. Se simte a nimănui și abandonată, demonstrează o vulnerabilitate care trebuie supravegheată în permanență. „Era clar că Picasso nu se grăbea să mă revadă. Dar nici eu nu avusesem vreo inițiativă. Între timp, aflasem că el nu-și pierdea vremea. În primăvara aceea avea o aventură pasageră cu Alice Rahon, o poetesă foarte frumoasă și șchioapă. Frumoasa Alice picta câte puțin, dar mai târziu, când s-a mutat în Mexic, a devenit chiar un nume cunoscut în pictură. De îndată ce am auzit de ea, am știut că o femeie atât de exotică nu avea cum să nu-i atragă atenția. Poate că nici nu s-a opus. Cu siguranță s-a simțit flatată, ca toți ceilalți, de interesul pe care-l manifesta Picasso față de ea. Poate chiar a crezut că îi aprecia lucrările, deși sunt convinsă că nu ar fi mințit-o în această privință.”(p.70)

Picasso pare să fi fost marea iubire a Dorei despre care amintește de mai multe ori pe unele pagini, pare un interes obsesiv față de persoana lui, un interes erotic în primul rând, manifestă și un soi de dominație față de el, îi urmărește amantele și mișcările, se lasă ea însăși prinsă în jocul dominației lui și al concurenței cu celelalte femei față de care el manifestă atracție și pe care le invită „la adunat de pietricele”, așa cum are să afle și această remarcabilă femeie care scrie într-o perioadă fără să știe că toate astea vor ajunge la noi. Dar avem o bucurie în suflet, una în plus. Viața Dorei este transpusă în cele mai frumoase culori aici.

Cartea Dora și Minotaurul, Viața mea cu Picasso poate fi comandată aici!

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r