Reclamă
Toată lumea îl cunoaște pe artistul care a revoluționat industria muzicală în ultimii ani, dar puțini îi știu și povestea de viață. Nu a fost întotdeauna un bărbat de succes, ba din contră, a avut o perioadă în care îi era foarte greu să își achite datoriile. Acum a devenit un artist care umple săli întregi, un iubit atent și grijuliu și un viitor tată ce abia așteaptă să îi ofere tot ceea ce e mai bun copilului său.
Deși acum este cunoscut și admirat de toate doamnele și domnișoarele, în copilărie obișnuia să fie un băiat destul de retras. Smiley a fost nevoit să încerce să își câștige singur banii de buzunar de la o vârstă destul de fragedă, așa că a ales să meargă în piață alături de vărul său și să vândă pepeni trecătorilor. Obișnuia să se urce pe tarabă și să strige cât îl țineau plămânii că cei mai buni pepeni se găsesc numai la el.
Reclamă
În momentul în care au început să se impună și în România măsurile de distanțare socială, toate concertele sau spectacolele programate au fost anulate. Mulți artiști au fost devastați de această decizie, dar nu și Smiley. Acesta a rămas tot timpul cu zâmbetul pe buze și a încercat să găsească soluții și să gândească pozitiv.
„Eu sunt un optimist convins, mereu am fost, îmi place să iau lucrurile și să le așez într-o formă constructivă, în care să îmi rezulte o soluție și un drum înainte. Eu cred că omenirea era într-un stadiu cam haotic din anumite puncte de vedere și cred că avea nevoie de o trezire la realitate, de o conștientizare a lucrurilor esențiale.”, povestea bărbatul în urmă cu ceva timp.
La începutul lunii septembrie, Smiley și-a uimit fanii cu o veste senzațională legată de viața sa privată. Mulți știau de relația acestuia cu Gina Pistol, dar nimeni nu avea habar că cei doi încearcă să devină părinți. Totuși, iată că în momentul în care au fost siguri că bebelușul este bine, aceștia au făcut marele anunț care i-a luat prin surprindere chiar și pe membrii familiei.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa