Reclamă
După ani întregi de încercări și speranțe frânte, nașterea tripleților noștri — Sophie, Lily și Grace — a fost un vis devenit realitate. Când le-am ținut pentru prima oară în brațe, în salonul de spital, fețele lor liniștite m-au copleșit de dragoste.
Dar a doua zi, când soțul meu, Jack, a venit să ne ia acasă, ceva nu era în regulă. Avea fața palidă, iar mișcările lui erau ezitante. A rămas în pragul ușii, refuzând să se apropie.
Reclamă
— Jack, i-am spus încet, încercând să-l liniștesc. — Vino să le vezi. Sunt aici. Îngerașii noștri. Am reușit.
S-a apropiat încet, aruncând priviri scurte spre pătuțurile fetelor.
— Da… sunt frumoase, a murmurat el, dar cuvintele lui sunau goale.
Am simțit cum un fior rece îmi urcă pe șira spinării.
— Ce se întâmplă? am întrebat, vocea tremurându-mi.
A tras aer în piept și a scos-o direct:
— Emily, nu cred că putem să le păstrăm.
M-am uitat la el, iar inima mi s-a prăbușit.
— Ce vrei să spui? Sunt FIICELE noastre!
Jack și-a întors privirea, vocea fiindu-i nesigură.
— Mama a fost la o ghicitoare. A spus că fetele astea ne vor aduce ghinion. Că-mi vor distruge viața… poate chiar mă vor ucide.
Am înghețat. Nu-mi venea să cred ce aud.
— O ghicitoare? am repetat, cu vocea ridicată. — Jack, sunt bebeluși, nu blesteme!
Părea sfâșiat între două lumi, dar a dat din cap hotărât.
— Mama jură că femeia asta nu a greșit niciodată.
Un val de furie mi s-a ridicat în piept.
— Și pentru asta vrei să le abandonezi? Vrei să-ți lași propriile fiice aici, în spital?
Nu a avut curaj să mă privească în ochi.
— Dacă vrei să le păstrezi, e alegerea ta, a zis încet. — Dar eu… eu nu voi fi aici.
Lacrimile mi-au umplut ochii. Nu puteam să cred că aud asta de la omul cu care credeam că voi împărți viața.
— Dacă ieși pe ușa aia, Jack, am șoptit, cu glasul sfărâmat, — să nu te mai întorci.
A ezitat pentru o clipă. În ochii lui am văzut o licărire de vinovăție. Dar, fără să spună nimic, s-a întors și a plecat.
Ușa s-a închis în urma lui, iar eu am rămas împietrită. O asistentă a intrat la scurt timp, iar când mi-a văzut lacrimile, și-a pus blând mâna pe umărul meu. M-am strâns și mai tare la piept de fetițele mele, iar ea mi-a șoptit:
— Voi fi mereu aici pentru tine. Îți promit.
În săptămânile ce au urmat, am învățat să fiu mamă singură. Creșterea tripleților de una singură era copleșitoare, dar dragostea pentru Sophie, Lily și Grace îmi dădea putere. Prietenii și familia au ajutat cât au putut, dar umbra plecării lui Jack încă atârna greu asupra mea.
Apoi, într-o după-amiază, sora lui Jack, Beth, a venit în vizită. Fusese singura din familia lui care rămăsese alături de mine. Încă de la ușă, am văzut pe fața ei că avea ceva de spus.
— Emily, a început ea ezitant, — am auzit-o pe mama vorbind cu mătușa Carol… A recunoscut că nu a fost nicio ghicitoare.
M-am înțepenit.
— Ce înseamnă asta? am întrebat, simțind cum mi se încordează fiecare mușchi.
Beth a oftat, plină de regret.
— A inventat totul. A vrut să-l facă pe Jack să creadă că fetele îi vor aduce ghinion, doar ca să-l țină aproape de ea. Nu suporta gândul că nu mai e doar „băiatul mamei”. Și… și-a dorit nepoți băieți. Era dezamăgită încă de la petrecerea de dezvăluire a genului. Cred că plănuia asta de mult timp.
Furia m-a lovit ca un val.
— A mințit ca să ne distrugă familia, am șoptit, cu mâinile tremurând. — Cum a putut să facă asta?
Beth a dat din cap.
— Nu cred că și-a imaginat că Jack chiar o să plece… Dar am simțit că trebuie să știi.
În noaptea aceea, n-am dormit. Am vrut să-l confrunt pe Jack, dar mai mult decât atât, aveam nevoie ca el să afle adevărul. A doua zi dimineață, i-am dat un telefon.
— Jack, sunt eu. Trebuie să vorbim.
A oftat greu.
— Nu cred că e o idee bună.
— Mama ta a mințit, i-am spus, cu furia clocotindu-mi în voce. — Nu a existat nicio ghicitoare. A inventat totul ca să te țină lângă ea. Voia nepoți, nu nepoate. A fost dezamăgită încă de la petrecerea de dezvăluire a sexului.
S-a lăsat tăcere. Apoi, a râs scurt, nervos.
— Mama nu ar minți despre așa ceva.
— A recunoscut în fața surorii ei, Jack. Beth a auzit-o. De ce ți-aș spune eu asta dacă nu era adevărat?
Liniște. Apoi, vocea lui a devenit rece.
— Îmi pare rău, Emily. Nu pot face asta.
Și a închis.
Săptămânile s-au transformat în luni. Cu fiecare zi ce trecea, deveneam mai puternică, construindu-mi o viață în jurul fiicelor mele. Prietenii și vecinii m-au ajutat, iar durerea lăsată de Jack a început, încet, să pălească. Sophie, Lily și Grace au devenit universul meu. Râsul lor, gânguritul, micile lor reușite mi-au umplut sufletul.
Apoi, într-o zi, mama lui Jack a apărut la ușa mea. Avea chipul tras și ochii plini de regret.
— Îmi pare rău, a șoptit, cu lacrimile șiroindu-i pe față. — Nu mi-am imaginat că Jack chiar te va părăsi. Mi-a fost doar frică să-l pierd.
Mi-am încrucișat brațele, ținându-mi furia în frâu.
— Dar faptul că ai vrut nepoți băieți? Faptul că ți-ai distrus fiul și ai distrus o familie doar pentru orgoliul tău? am spus rece.
A dat din cap, vocea i s-a frânt.
— Îmi pare atât de rău. O să fac orice ca să repar lucrurile.
Am clătinat din cap.
— Nu poți face nimic. Te rog, pleacă.
A plecat cu umerii căzuți.
Un an mai târziu, Jack a apărut la ușa mea. Arăta tras la față, istovit, plin de rușine.
— Am făcut o greșeală, a spus cu vocea tremurând. — Ar fi trebuit să te cred. Îmi pare rău. Vreau să mă întorc. Vreau să fim din nou o familie.
Dar eu îmi luasem deja decizia.
— Ne-ai părăsit când aveam cel mai mult nevoie de tine, i-am spus ferm. — Ne-am construit o viață fără tine și nu te voi lăsa să ne rănești din nou.
I-am închis ușa în față, cu inima împăcată.
În acea noapte, legănându-mi fetițele, am realizat că nu avem nevoie de Jack. Familia noastră era întreagă – doar eu și fetele mele.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Norocul e de partea lor! Trei zodii care vor străluci până pe 10 februarie
- 3. Februarie face miracole pentru această zodie! Norocul și schimbările pozitive sunt de partea lor