Reclamă
Ștefania și Speak sunt două dintre cele mai admirate vedete din România. Aceștia sunt împreună de mai bine de 4 ani și consideră că relația lor este cu adevărat unică, tocmai pentru că au învățat să trăiască și unul fără celălalt în anumite momente. Deoarece există o mulțime de detalii pe care fanii nu le cunosc despre cei doi, aceștia au decis să se dezbrace de secrete și să spună tuturor cum au decurs lucrurile între ei la început.
În primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că cei doi îndrăgostiți provin din familii în care banii nu au fost mereu un lux. Speak sau Ștefan, așa cum îl cunoaște familia, a fost un băiat care și-a dedicat copilăria sportului. Bărbatul povestește că a îmbrățișat cu drag lumea baschetului încă de când avea 8 ani. Acesta spune că nu a avut niciodată o copilărie ca a celorlalți copii, deoarece el era mereu plecat în cantonamente și deplasări, iar singurii lui prieteni erau colegii de echipă cu care se antrena.
Reclamă
Ștefania în schimb, a avut parte de tot ceea ce și-a dorit. Femeia povestește că părinții ei au încercat în permanență să îi ofere tot ceea ce aveau mai bun și să îi îndeplinească și cele mai extravagante dorințe. Aceasta recunoaște că cel care a crezut în visul său de a deveni artistă a fost chiar tatăl ei, care i-a spus încă de la naștere că va ajunge o stea în lumea mondenă din România.
Cum au decurs întâlnirile celor doi cu viitorii lor socrii?
Ștefan a fost cel care s-a simțit extrem de emoționat în momentul în care i-a întâlnit pentru prima dată pe părinții iubitei sale. Acesta spune că și-a cunoscut socrii la puțin timp după ce a ales să formeze cu cuplu cu Ștefania. Aceștia au mers împreună la Galați, unde Speak a făcut un grătar alături de tatăl iubitei sale și au discutat mai multe lucruri.
„Recunosc, aveam emoții, tatăl Ștefaniei m-a scos afară, să facem grătarul amândoi. După ceva timp, mi-a spus că el, în discuțiile pe care le-am avut atunci, a inserat câteva întrebări care să-l facă să-și dea seama cum sunt și dacă e totul bine.”, a declarat bărbatul.
Nici Ștefania nu a scăpat de emoții atunci când i-a întâlnit pe părinții lui Speak. Aceasta s-a simțit în largul ei după primele discuții și a reușit să își impresioneze socrii prin simplitatea ei și prin felul unic în care a ales să se poarte în prezența lor. Speak spune că părinții lui o adoră pe iubita sa mai mult decât pe celelalte femei pe care le-a avut.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r