Spectacol la Teatrul Nottara din București în regia Corinei Dragomir: „Cumetrele” după Michel Tremblay – Monden
Home > Diverse > Evenimente > Spectacol la Teatrul Nottara din București în regia Corinei Dragomir: „Cumetrele” după Michel Tremblay

Reclamă

Evenimente

Spectacol la Teatrul Nottara din București în regia Corinei Dragomir: „Cumetrele” după Michel Tremblay

Spectacol la Teatrul Nottara din București în regia Corinei Dragomir: „Cumetrele” după Michel Tremblay

Reclamă

Spectacolul „Cumetrele” după Michel Tremblay, regia Corinei Dragomir, va avea reprezentația în data de 27 mai de la ora 19: 00 (cu o durată de 2 ore) la Teatrul „Nottara” din București în sala Horia Lovinescu (adresa: Bld. Magheru, Nr. 20, Sector 1, Bucureşti).

„Cumetrele” după Michel Tremblay în regia Corinei Dragomir

Este un spectacol de comedie cât se poate de actual, cu tot felul de inserții comice de limbaj și de situație. Urmărim întâlnirea dintre mai multe femei de diverse vârste. O reuniune ce se lasă cu scântei, intriga se bazează pe întrebarea „ce ar putea să întâmple când se întâlnesc într-o bucătărie?”. Desigur, se lasă cu scântei, orice întâlnire dintre o casnică, o invidioasă, o arogantă, o haioasă, o virgină, nora cu soacra, nişte adolescente, două habotnice şi o stripteuză.

Reclamă

Regizoarea Corina Dragomir reușește să exploreze întreaga energie comică ce răzbate din textul dramaturgului Michel Tremblay. Acțiunea piesei de teatru prezintă 12 femei (inițial erau 15, dar la prima reprezentație din Montréal s-a renunțat la Gabrielle Jodoin, Ginette Ménard şi Yvette Longpré). Este unul dintre textele clasice ale literaturii canadiene, se studiază în școli și este considerată una dintre 50 cele mai importante opere pe care trebuie să le știe orice om de teatru.

Spectacol la Teatrul Nottara din București în regia Corinei Dragomir „Cumetrele” după Michel Tremblay

Sursa: nottara.ro

Pe atunci era o noutate pentru scena canadiană, până atunci nimeni nu îndrăznise să treacă peste limitele acestea. A fost considerat un text vulgar, la fel și primul spectacol făcut după piesă. Prin intermediul operei sale, autorul, a reușit să atace, mai multe convenții și tabuuri religioase de la jumătatea secolului al XX-lea din Quebec.

„Problemele acestor doamne din 1968 se regăsesc și azi, în 2019. Sunt diverse tipologii feminine, iar spectatoarele, dacă nu se vor regăsi pe ele însele, sigur vor regăsi o mamă, o vecină, o soră, o mătușă, o cumnată. Ele sunt atât de diferite, dar au niște probleme comune. Copiii, care acum sunt adolescenți și vor să spargă tiparele. Soții, care le neglijează, pentru că sunt căsătoriți de multă vreme și niciunul dintre ei nu face niciun fel de efort să pună puțină sare și piper în relație”. Corina Dragomir, sursa: leviathan.ro

Acțiunea o are în prim-plan pe o femeie care câștigă un milion de timbre, prin intermediul cărora poate intra în posesia a mai multe produse. Pentru a sărbători reușita organizează o întâlnire cu mai multe rude și prietene de-ale sale. Dar lucrurile nu se desfășoară deloc în termeni pașnici. O parte din timbre este furată, iar de aici se iscă multe răsturnări de situație, fiecare „cumătră” în parte își etalează ipocrizia și nefericirea.

Din distribuție fac parte: Germaine Lauzon – Ada Navrot; Linda Lauzon – Mihaela Subţirică; Rose Ouimet – Daniela Minoiu; Lissete de Courval – Ioana Abur; Marie-Ange Brouillette – Anca Bejenaru; Des-Neiges Verrette – Raluca Tiţa; Thérèse Dubuc – Cristina Casian; Olivine Dubuc – Alexandru Mike Gheorghiu; Angéline Sauvé – Corina Dragomir; Rhéauna Bibeau – Laura Anghel; Pierrette Guérin – Raluca Gheorghiu.

Biletele se pot cumpăra de pe blt.ro sau de la casa de bilete.

Citeste si