Reclamă
Teatrul Național din Timișoara „Mihai Eminescu” pune în scenă un spectacol realizat după capodopera scriitorului Nikos Kazantzakis. Este o reprezentație care ne amintește și de unul dintre cele mai bune filme ale cinematografiei internaționale. Un film de Oscar în care au jucat actori precum Anthony Quinn sau Irene Papas. Zorba Grecul este un film britanico-elen din 1964 regizat de Michael Cacoyannis.
Spectacolul înglobează marile teme ale capodoperei literare elene, îl urmărim pe tânărul intelectual pus față în față cu viața reală. Zorba îl învață cum să se bucure de tot ce trăiește. Oamenii de pe țărmul insulei Creta păstrează o anume autenticitate a trăirii. Fapt ce va conduce personajul principal către frumusețea unei vieți simple. Prin intermediul acestei experiențe, călăuzit de Zorba, primește răspunsuri la unele dintre cele mai importante întrebări existențiale.
Reclamă
„Zorba Grecul” pe scena Teatrului Național din Timișoara „Mihai Eminescu”
Spectacolul de teatru este o dramatizare fascinantă a romanului. În cadrul căruia îi putem urmării performând pe actorii: Ion Rizea (Zorba), Matei Chioariu (Niko), Alina Ilea (Surmeli), Ana Maria Cojocaru (Hortence), Cătălin Ursu (Mavrudi), Bogdan Spiridon (Mimito), Andrei Chifu (Pavlis), Andrei Zgăbaia (Manolis), Iuliana Crăescu (Lola / Nevastă / Bocitoare), Laura Avarvari (Nevastă / Bocitoare), Ana Maria Pandele Andone (Nevastă / Bocitoare), Paula Maria Frunzetti (Nevastă / Bocitoare), Cristina Konig (Nevastă / Bocitoare), Cristian Szekeres (Preotul), Darius Zet (Manolakas) și Marin Lupanciuc (Anagnosti), Raul Horn (Andruli).
Spectacolul poate fi vizionat în zilele de 2 și 3 aprilie, sâmbăta și duminica aceasta, începând cu ora 19:00. Biletele se pot cumpăra de pe site-urile eventim.ro sau de la casa de bilete a teatrului.
Această reprezentație a Teatrului Național din Timișoara păstrează sensibilitatea cărții, aduce în discuție unele dintre cele mai importante constante ale lumii în care trăim. O lume din care, după mai bine de jumătate de secol de la al Doilea Război Mondial nu a putut să scape de unele dintre cele mai mari păcate. Încă ne mai confruntăm cu violența și cu însingurarea. Însă, mesajul spectacolului este că există speranță, prin iubire oamenii încă se mai pot salva.
Regia artistică a fost asigurată de Mihaela Lichiardopol, de regia tehnică s-a ocupat Cristian Stana. Decorul și costumele au fost asigurate de Emil Bejenaru și Gabriela Strugaru Popa.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa