Reclamă
Ion Dichiseanu este un mare actor, care a reușit să cucerească publicul larg. El este un bărbat foarte puternic și a demonstrat acest lucru în ultimele luni, starea sa de sănătate fiind una destul de precară. Fiica sa, Ioana Dichiseanu, a cerut tuturor celor care îl iubesc să se roage la Dumnezeu pentru sănătatea marelui actor. Iată că o minune s-a întâmplat, iar lucrurile par să meargă spre bine acum. Tânăra susține că medicii i-au promis că în curând își va putea lua tatăl acasă.
Actorul a avut câteva probleme de sănătate, iar fiica sa susține că medicii i-au pus prima dată un diagnostic greșit. S-a crezut că este vorba despre o infecție cu noul coronavirus însă era vorba despre o altă bacterie care a dus la o pneumonie severă. Ion Dichiseanu s-a aflat în stare gravă și nimeni nu mai credea că își va reveni. Totuși cineva acolo sus îl iubește și vrea ca marele actor să ne mai bucure cu talentul său. Ioana Dichiseanu este mai liniștită acum și a povestit cum au stat lucrurile de fapt în ceea ce îl privește pe tatăl ei.
Reclamă
„Este mult mai bine față de cum a ajuns la spital. Asta datorită medicilor de la Spitalul Floreasca. Noi ne rugăm să ajungă cât mai repede acasă, pentru că stă de ceva vreme acolo. Culmea e că nu a fost o suferință anume. El este fost fumător, s-a lăsat de fumat de trei ani. A avut o saturație ușor scăzută la plămâni, nu ceva alarmant, dar așa se situa el. În noiembrie a avut simptome care i-au dat de bănuit. A făcut o radiografie și un CT, dar i s-a pus un diagnostic greșit, l-au trimis la bronhoscopie. La 11 zile după bronhoscopie s-a prăbușit. Am aflat că fost infectat cu o bacterie, care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală. Mulți nu ar fi trecut peste, dar Dumnezeu este lângă el și acum. El este un luptător și un om foarte puternic”, a spus Ioana Dichiseanu la o emisiune tv.
Ion Dichiseanu se întoarce curând acasă
După mai multe luni petrecute în spital, stare celebrului actor este una stabilă. Ioana Dichiseanu susține că nimeni nu mai avea mari speranțe ca cel care i-a dat viață să își revină. Tânăra susține că doar rugăciunile celor care îl iubesc au reușit să facă o minunea, iar Ion Dichiseanu să se poată întoarce în curând acasă. Actorul va avea nevoie de recuperare însă este pe drumul cel bun, așa că toți îl așteptă acasă cu brațele deschise.
„Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că vorbim despre tata acum la prezent. Medicii ne-au dat certitudini că el va veni repede acasă. Va avea nevoie de o recuperare. Cred că e o minune dumnezeiască. Pe el l-a ajutat că nu lua multe medicamente. Organismul lui a răspuns imediat la tratament. Lua doar pastile de tensiune înainte. Ținem legătura prin medici”, a mai spus fiica lui Ion Dichiseanu.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r