Statul NU mai dă bani. Decizia care lovește în zeci de mii de români. Au anunțat de vineri – Monden
Home > Pushuri > Statul NU mai dă bani. Decizia care lovește în zeci de mii de români. Au anunțat de vineri

Reclamă

Pushuri

Statul NU mai dă bani. Decizia care lovește în zeci de mii de români. Au anunțat de vineri

Statul NU mai dă bani. Decizia care lovește în zeci de mii de români. Au anunțat de vineri

Reclamă

Românii care așteptau cu nerăbdare programul Rabla pentru electrocasnice au parte de vești proaste. Programul acesta nu va mai avea loc în acest an, spun autoritățile, care au precizat și un motiv în acest sens.

Nu se mai ține programul Rabla pentru Electrocasnice în 2024

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis să nu mai organizeze programul „Rabla pentru Electrocasnice” în acest an, potrivit unei declarații recente transmise de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Motivul principal invocat este lipsa de prioritizare a programului în cadrul politicilor și strategiilor actuale de mediu.

Reclamă

În conformitate cu reglementările în vigoare, AFM este responsabil pentru deschiderea sesiunilor de finanțare destinate sprijinirii politicilor naționale de mediu, conform prevederilor din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu și bugetului aprobat pentru anul fiscal în curs.

Potrivit datelor disponibile, Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Fondului pentru Mediu pentru anul 2024 nu a alocat resurse financiare pentru lansarea unei noi sesiuni de finanțare a programului „Rabla pentru Electrocasnice”.

Decizia Ministerului vine în contextul în care consumatorii români manifestă o atitudine de mai mare prudență în ceea ce privește achiziția de electrocasnice noi.

„Politicile, strategiile de mediu și prioritizarea lansării programelor sunt stabilite la nivelul autorității centrale de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în coordonarea căreia se află Administrația Fondului pentru Mediu.

În baza acestora, conform OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu și a bugetului aprobat, AFM deschide noile sesiuni de finanțare, în vederea susținerii politicilor asumate la nivel național”, a transmis AFM pentru „Adevărul”.

70% dintre români cumpără noi electrocasnice când cele vechi se strică

Conform unei analize realizate de Reveal Marketing Research anul trecut, majoritatea (70%) aleg să cumpere aparate noi doar atunci când cele vechi se defectează.

Doar 31% sunt influențați de promoțiile avantajoase. Interesul pentru tehnologiile noi și inovațiile este menționat de 17% dintre respondenți. Pe lângă preferințele de cumpărare, există și diferențe semnificative între sexe în ceea ce privește comportamentul de achiziție.

Femeile sunt mai pragmatice, cu un procent de 75% care preferă înlocuirea unui aparat defect cu unul nou. În comparație cu 65% dintre bărbați, care sunt mai atrași de noile tehnologii (21% față de 14% femei).

Presiunile economice au accentuat această prudență, cu un număr semnificativ mai mare de români (15%, față de 6% în 2021) care optează să repare aparatele electrocasnice defecte în loc să le înlocuiască.

În ultima parte a anului 2018 a fost lansat programul „Rabla pentru electrocasnice”. Programul a fost inspirat de succesul programului „Rabla Clasic” pentru autovehicule, care a facilitat înnoirea parcului auto național.

Drept urmare, Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu, a direcționat eforturile spre reducerea consumului de energie în România.

Programul „Rabla pentru electrocasnice” stimula populația prin acordarea de vouchere. Programul oferea reduceri pentru schimbul anumitor categorii de electrocasnice sau electronice uzate cu alte noi, mai eficiente energetic.

Citeste si