Home > Cultură > Celebrități > Ștefan Octavian Iosif, Natalia Negru și Dimitrie Anghel: Poezie, dragoste și praf de pușcă

Reclamă

Ștefan Octavian Iosif, Natalia Negru și Dimitrie Anghel: Poezie, dragoste și praf de pușcă

Autor: David Călin

20 februarie 2022, 22:00

Reclamă

Poezie

Ştefan Octavian Iosif s-a născut la Braşov, pe 11 octombrie 1875, fiu al unui profesor de greacă și germană, Ştefan Iosif. Timp de doi ani a urmat cursurile unui liceul cu limba de predare maghiară din Sibiu, apoi a continuat studiile la Turnu Măgurele şi la liceele ,,Gheorghe Lazăr” şi ,,Matei Basarab” din Bucureşti. S-a înscris în 1895 la filosofie, Universitatea din București, nu a frecventat însă cursurile iar între 1902-1905 a reluat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie.

Poetul a fost numit de Spiru Haret custode al muzeului Aman, a fost corector la ,,Epoca”, a lucrat apoi și la Biblioteca Fundaţiei Universitare ,,Carol I”. A fost unul dintre fondatorii revistei ,,Floare albastră”, a fost membru al colegiului de redacție al revistei ,,Luceafărul”, apoi al comitetului de conducere al revistei ,,Sămănătorul”, redactor şi colaborator la ,,Viaţa”, ,,Viaţa românească”, ,,Curentul literar”, ,,Literatură şi artă română”, ,,Pagini literare”, ,,Cumpăna”.

Reclamă

Debutul a venit în mai 1892 cu poezia ,,Izvorul” , publicată în ,,Revista şcoalei” din Craiova.Traduce în 1892 pe Petofi și volumul acesta, ,,Apostolul și alte poezii”, constituie debutul editorial al lui Șt.O. Iosif. Au urmat volumele de poezie ,,Versuri”(1897), ,,Patriarhale”(1901), ,,Poezii. 1901-1902” (1902), ,,Credinţe” (1905), ,,Din zile mari” (1905); ,,Zorile” (1907), ,,Legenda funigeilor” (1907), un poem dramatic scris în colaborare cu Dimitrie Anghel Anghel, ,,Poezii. 1893-1908” (1908),,,Cometa”(1908) , scris în colaborare cu Dimitrie Anghel, ,,Caleidoscopul lui A. Mirea”, o altă colaborare cu Dimitrie Anghel, ,,Carmen saeculare” (1909), un poem istoric, scris în colaborare cu Anghel, ,,Cireşul lui Lucullus” (1910) , volum de schiţe, în colaborare cu D. Anghel, ,,Portrete” (1910) , de asemenea scris în colaborare cu Dimitrie Anghel și volumul „Cântece”, ultimul antum, apărut în 1912.

Poetul traduce mult și autori preferați îi sunt Heine, Verlaine, Goethe, Schiller, Ibsen, Petofi, Wagner, Shakespeare, Corneille, La Fontaine. În lucrarea ,,Dicţionarul general al literaturii române” , apărută în 2005 la Editura Univers Enciclopedic este consemnat un paragraf extrem de reprezentativ pentru opera lui Ștefan Octavian Iosif, cuvinte ale criticului literar Șerban Cioculescu: ,,Departe de a-l modela în vederea identificării lui cu doctrina, ,,Sămănătorul” îşi găseşte în Şt. O. Iosif poetul ideal, de perfectă expresie a tendinţelor sale. Simţirea trecutului şi a valorilor sale morale a fost pentru Iosif altceva decât o dogmă: un act natural, fiziologic, ca respiraţia. Caracterul firesc şi sinceritatea poeziei sale, saturată de tradiţionalism, în afară de orice spirit programatic, sunt indiscutabile.”

Natalia Negru s-a născut pe 5 decembrie 1882 la Buciumeni, în județul Galați, a urmat gimnaziul în orașul dunărean și studiile liceale la Școala Centrală din București. În 1901 s-a înscris la Facultatea de Litere si Filosofie, secția filosofie-istorie, a Universității din București. Printre profesorii cu care a studiat trebuie amintiți Nicolae Iorga, Ovid Densușianu, Simion Mehedinți și Titu Maiorescu. În timpul anilor de studenție, îl cunoaște la Biblioteca Fundației Universitare pe custodele acesteia, care era și poetul ei preferat, Ștefan Octavian Iosif. Natalia tocmai prezentase la un seminar o lucrare despre ,,Doina” poetului. Acesta îi cere o poezie proprie și astfel Natalia Negru debutează în ,,Sămănătorul” cu ,,Străbunica”.

Mai târziu, în 1909, apare un volumul de cântece semnat de Natalia Negru, intitulat ,,O primăvară”. Natalia Negru participa la unele șezători ale Academiei Bârlădene, ținute la Bârlad sau chiar în unele sate din apropiere, precum Ivești, Corod sau Berheci. Poeta a colaborat cu revistele „Viața Românească”, „Minerva”, „Cumpăna”, „Flacăra”, „Cronica”, publicând poezii, proză și articole.

Dimitrie Anghel s-a născut pe 16 iulie 1972 aproape de Iași, la Cornești. Fiu de moșier, a urmat școala primară la Iași, la celebra școală a lui Caracaș de pe Strada Armenească, continuând ca intern la Institutele Unite din același oraș. După decesul tatălui, se mută la gimnaziul „Alexandru cel Bun”. Tânărul a călătorit în toată Europa, în Italia și Franța, studiind la Sorbona literatură, în Elveția și Spania. Revine în România în 1902.

Debutul literar a avut loc în 1890 în ,,Contemporanul”, poetul colaborând apoi și cu „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literară”, „Viața românească”. A făcut parte din redacția revistei „Sămănătorul” între 1906 și 1908, a fost editor al revistei „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi între 1909 și 1910.

Reprezentant al simbolismului, poetul a debutat editorial cu traduceri din Paul Verlaine în anul 1903, versuri semnate de el fiind publicate în 1905, volumul ,,În grădină”, urmat în 1909 de ,,Fantazii”. Exceptând operele la care a colaborat cu Ștefan Octavian Iosif, Dimitrie Anghel a mai publicat și volume de proză, dintre care merită amintite ,,Povestea celor necăjiți”, ,,Fantome’’, ,,Oglinda fermecată”, ,,Triumful vieții”, ,,Steluța”.

Dragoste

Odată ce s-a aprins scânteia iubirii între studenta Natalia Negru și custodele Ștefan Octavian Iosif, nimeni nu a mai putut opri focul ce a urmat. Urmează logodna și cum altfel se puteau logodi două suflete poetice decât cu două inele din fire de iarbă? Tatăl Nataliei le dă, ca zestre, o casă minunată la Tecucel, nu departe de o vie de trei hectare. În 1904 se căsătoresc oficial, cununia civilă având loc la Galați, într-o frumoasă zi de iulie, apoi, peste patru zile, la ei acasă, la Tecucel, Iorga și Sadoveanu, Victor Ion Popa și Ioan Scurtu, pictorul Kimon Longhi și Arthur Gorovei fac parte dintre invitații de seamă la o nuntă ca în povești, o nuntă care a durat trei zile. Un copil, Corina, vine să completeze viața tânărului cuplu, pe 20 august 1905. Pe 8 august 1908 au apărut în Viața Românească ,,Sonetele rusticane”, o descriere în versuri a vieții perfecte de la Tecucel.

Același an, 1908, este anul în care Iosif și bunul său prieten și colaborator Dimitrie Anghel publică o comedie, ,,Cometa”. Povestea era următoarea: Column, un poet, sensibil, duios, manierat, își pierde iubirea, pe Roro. Tity Roznov, un șarmant fiu de moșier, popular, cu vervă, se îndrăgostește de iubita lui Column și o cucerește. Fără să știe, cei doi poeți își scriseseră cu propria mână verdictul unui proces sentimental. Se cunoscuseră la Paris, în cafenelele cu artiști. Erau firi opuse dar se completau perfect: Iosif reflexiv, interiorizat, Anghel – expansiv, agitat. Natalia a trecut repede de la euforia căsătoriei cu cel care era văzut de mulți drept un nou Eminescu la dezamăgirea traiului alături de un boem sărac. Iosif și Anghel continuau să colaboreze foarte bine, scriind împreună poezie, dramaturgie, traducând foarte mult. Doi artiști buni prieteni ce păreau că sunt de nedespărțit. Natalia va fi însă cea care îi va separa pe cei doi, pentru totdeauna. Dimitrie Anghel îi face curte, femeia acceptă și devin amanți.

Iosif află despre aventura soției cu bunul său prieten, o confruntă pe Natalia, iar femeia pleacă la Paris cu Corina, fiica lor, pentru a se lămuri cu privire la propriile sentimente. Cei doi vechi prieteni nu își mai vorbesc. Un divorț pecetluiește soarta unei căsătorii ce începuse atât de frumos, atât de poetic. În 1911, cei doi foști adulterini devin soț și soție: Natalia Negru și Dimitrie Anghel.

Doi ani mai târziu, Ștefan Octavian Iosif moare, nefericit, pe 22 iunie 1913. Oamenii spuneau că a murit de durere, răpus de trădarea soției și a celui mai bun prieten. S-a aflat apoi și că poetul suferea de sifilis iar decesul a survenit și ca urmare a consumului de alcool în timpul tratamentului pentru această boală.

Praf de pușcă

Aventura Nataliei Negru cu Dimitrie Anghel, transformată în căsnicie apoi, nu a fost una fericită, gelozia bărbatului transformând-o chiar într-un calvar. Natalia era o femeie extrem de frumoasă și cum poetul avea certitudinea că un certificat de căsătorie nu îi garantează fidelitatea soției, scandalurile se țineau lanț. Gelozia lui Anghel a ajuns un subiect des abordat în cercurile literare, George Călinescu descriindu-l astfel: „El e de o gelozie arabă şi la simpla impresie că o recenzentă n-a cruţat literatura nevestei aruncă furibund ocara, tot din lumea florilor. Lovea femeia cu o floare. Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soţia prietenului fără apărare nu era un om comod. O ţinea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni. Provoca lumea la duel“.

Un astfel de scandal generat de gelozie a dus la o adevărată tragedie. În dimineața zilei de 27 octombrie 1914, Anghel se ceartă îngrozitor cu Natalia, își pierde cumpătul și o împușcă. Crezând că a ucis-o, se sinucide prin împușcare. Natalia însă este doar rănită și peste câteva zile, la Iași, cernită, asistă la înhumarea celui de-al doilea soț pierdut în decurs de numai un an.

Corina, fata ei și a lui Ștefan Octavian Iosif, moare la 13 septembrie 1916, lovită de o schijă a unei bombe bombă aruncate din zeppelinul german care bombarda Bucureștiul. După moartea Corinei, Natalia pleacă din calea războiului ce apropia frontul de capitală la Tecucel, unde locuiește în continuare. În memoria celor doi poeți, ea inițiază, împreună cu învățătorul Dimitrie Armencea, „Fundația Corina și St. O. Iosif”, cu un cămin cultural la Buciumeni. Donează fundației 365 de volume.

Natalia Negru a continuat să semneze în revistele „Rampa”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul literar”, „Universul copiilor”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”. Timp de zece ani, cam între 1935 și 1945, nu părăsește Tecucelul, locuind aici permanent, indiferent de sezon.

Se stinge la 2 septembrie 1962, în casa ei de pe strada George Coșbuc din Tecuci. Nu a reușit niciodată să scape de faima de „femeie fatală”, din cauza căreia au murit doi poeți.

Citeste si