Reclamă
Sylvia Plath (1932-1963) a fost poetă și scriitoare americană. S-a remarcat prin poezie, scrisă în genul confesional, reflectând intensitatea emoțiilor și lupta cu depresia. Cariera și viața personală au fost complicate, dar a reușit să câștige un premiu Pulitzer, după moarte.
Câteva detalii din viața unei luptătoare
Sylvia Plath s-a născut în Boston, Massachusetts și a fost primul copil al lui Otto și Aureliei Plath. Tatăl ei era un entomolog de origine germană care a scris o carte despre bondari. De asemenea, era profesor de biologie la Universitatea din Boston. Mama ei era americană, dar bunicii ei au emigrat din Austria în 1936. Sylvia Plath și-a publicat prima poezie la vârsta de opt ani, în revista locală Boston Herald.
Reclamă
Viața Sylviei Plath – un poem sfâșietor
A continuat să scrie și să publice în multe reviste locale, reușind să câștige premii pentru creația sa. În aceeași perioadă, tatăl ei a murit în urma unor complicații după amputarea unui picior, deoarece avea diabet zaharat. După acest eveniment tragic, mama Sylviei s-a mutat cu întreaga familie în orașul apropiat Wellesley, unde Sylvia a urmat liceul. În aceeași perioadă în care a terminat liceul, apare prima lucrare publicată la nivel național în Christian Science Monitor.
În 1950, Plath își începe studiile la Smith College, unde va fi o elevă foarte bună și va obține funcția de redactor la ziarul colegiului, The Smith Review. A fost invitată în redacția revistei Mademoiselle din New York, experiență care a dezamăgit-o. În acea vară, a ratat o întâlnire cu Dylan Thomas, un poet pe care îl admira. Apoi a fost respinsă la Harvard și a avut experiențe de auto-vătămare.
Plath fusese diagnosticată cu depresie severă și urma o terapie cu electro-șocuri. Are prima tentativă de suicid în 1953 și își petrece următoarele șase luni primind îngrijire medicală. Plath și-a revenit, a absolvit colegiul cu merite deosebite, câștigând o bursă Fulbright la Newnham College, unul dintre colegiile pentru femei de la Cambridge. În 1955, câștigă premiul Glascock pentru poezia “Two Lovers and a Beachcomber by the Real Sea.”
În 1956, Sylvia îl cunoaște pe Ted Hughes, un coleg poet de la Cambridge. După un vârtej emoțional în care cei doi îndrăgostiți își scriu poezii unul altuia, se căsătoresc în 1956, în Londra. În acea vară, își petrec luna de miere în Spania și în Franța, iar apoi se întorc la facultate. Cuplul devine interesat de astrologie și fenomene supranaturale. În 1957, Plath se mută cu soțul ei în America, unde începe să predea la Smith College. Această meserie nu-i mai lasă timp pentru scris, fapt care o frustrează. Se mută în Boston și se angajează ca recepționeră la secția de psihiatrie, General Hospital din Massachusetts.
Seara, participa la seminarii de scris găzduite de poetul Robert Lowell, unde începe să își dezvolte stilul. Poeții Lowell și Anne Sexton au încurajat-o pe Sylvia să scrie din experiențele personale. Sexton scria poezii într-un stil confesional și feminin și a influențat-o pe Sylvia în aceeași direcție. Plath a început să se deschidă în fața lor, vorbind despre despresia ei și despre tentativele de suicid. Acest lucru a ajutat-o să se implice în proiecte mai serioase și să dedice mai mult timp scrisului.
În 1959, Plath și soțul ei, Hughes, au plecat într-o călătorie în SUA și Canada. În drumul lor, s-au oprit pentru o perioadă în comunitatea Yaddo din Saratoga Springs, New York. Yaddo era un loc de odihnă, inspirație și înviorare pentru scriitori, pictori, sculptori și oameni care făceau artă. Comunitatea și-a deschis porțile pentru primul grup de artiști în 1926. Aici, Sylvia a început să se simtă acceptată, cu toate ideile ei ciudate și întunecate pe care oamenii nu le înțelegeau. Cu toate acestea, încă nu a scos complet la lumină trăirile personale din care a fost încurajată să se inspire.
La sfârșitul lui 1959, Plath și Hughes s-au întors în Anglia și s-au stabilit în Londra. Sylvia era deja însărcinată, urmând să o nască pe Frieda Plath în aprilie 1960. Deși la începutul carierei, Plath a început să aibă succes: a fost selectată pentru concursul Yale Younger Poets, a fost publicată în Harper’s Magazine, The Spectator, The Times Literaly Supplement și a obținut un contract cu The New Yorker.
În 1960, a fost publicat primul volum de poezii, The Colossus and Other Poems. Volumul a fost lansat prima dată în Marea Britanie, unde a fost primit cu multe laude. Sylvia a fost apreciată pentru felul în care putea să creeze imagini foarte vii și jocuri de cuvinte. În 1962, volumul a fost publicat în SUA dar a fost primit mai rece de către public și critici, părerile lor fiind împărțite.
Clopotul de sticlă (1962-1963)
Cea mai cunoscută lucrare a Sylviei Plath este romanul Clopotul de sticlă, care a fost inspirat de trăirile personale, fiind o lucrare în mare parte autobiografică. Deoarece conține informații din viața Sylviei, mama ei a încercat să împiedice publicarea operei. Romanul combină elemente reale cu elemente de ficțiune, extrem de folositoare în explorarea stării mentale.
The Bell Jar spune povestea tinerei Esther, căreia i se oferă ocazia să lucreze la o revistă din New York, dar care se luptă cu o boală mintală. Povestea se bazează pe multe experiențe de-ale Sylviei, abordând două teme foarte importante pentru poetă: sănătatea mintală și puterea femeilor. Abordează lupta femeilor în căutarea identității și a independenței, arătând interesul Sylviei pentru situația socială a femeilor din perioada 1950-1960. Experiențele proprii cu editurile au adus-o în fața multor femei talentate și muncitoare, capabile să devină scriitoare și editori, cărora li se permitea să ocupe doar un post de secretară.
Romanul a fost terminat într-o perioada agitată din viață Sylviei. În 1961, rămâne din nou însărcinată și suferă un avort spontan. Acest eveniment devastator va fi descris în multe dintre poeziile sale. În curând, Plath și Hughes au primit un cuplu de chiriași, David și Assia Wevill. Soțul Sylviei s-a îndrăgostit de Assia și au început o aventură. În 1962, se naște Nicholas. Mai târziu în același an, Plath află despre aventura soțului ei și se despart.
După publicarea Clopotului de sticlă, Plath a început să scrie alt roman, Double Exposure. Înainte de moarte, ar fi apucat să scrie 130 de pagini. După moarte, manuscrisul s-a pierdut – nu se știe dacă a fost distrus sau dacă se află în grija unei persoane. Ultima operă, Ariel, a fost publicată postum, în 1965, la doi ani după moartea Sylviei. Ariel, opera în care Plath a îmbrățișat cu totul poezia confesională, este profund personală și sfâșietoare.
În anii care au urmat, au fost publicate și alte lucrări: volumele de poezie Winter Trees și Crossing the Water (1971) care includeau poezii publicate anterior dar și nouă poezii complet noi. În 1981, a fost publicată The Collected Poems, o colecție de poezii care cuprindea perioada 1956-1963, alături de o introducere scrisă de Hughes. Pentru opera sa, Sylvia Plath a fost distinsă cu premiul Pulitzer, din păcate după moarte.
Tot postum au fost publicate și câteva dintre scrisorile și jurnalele ei. Mama Sylviei s-a ocupat de acest lucru, editând și selectând câteva scrisori care au fost publicate ca Letters Home în 1975. În 1982, unele dintre jurnale au fost publicate: The Journals of Sylvia Plath, editate de Frances McCullough și Ted Hughes. Jurnalele rămase au fost achiziționate de Smith College, locul în care a studiat Sylvia Plath. Hughes a cerut ca două dintre ele să fie sigilate până în 2013, când s-au împlinit 50 de ani de la moartea Sylviei.
Plath a scris poezii în stilul confesional, un stil foarte personal care dezvăluie emoții intense. Se concentrează pe explozii emoționale și subiecte mai puțin discutate, considerate tabu: sexualitate, boli psihice, traume, moarte, sinucidere. Plath, Lowell și Sexton sunt poeții de frunte ai acestui gen literar. Atunci când citim poemele Sylviei, putem auzi o voce feminină care ne vorbește despre pasiune, frustrare și durere, o voce care a stat ascunsă până atunci într-o mare de brutalitate latentă. Romanul The Bell Jar vorbește despre situația femeilor reprimate de societate.
Moartea
Plath s-a luptat toată viața cu depresia și gândurile care o îndemnau să-și curme existența. În ultimele luni ale scurtei sale vieți, Sylvia a trecut printr-un episod depresiv mai lung, care i-a provocat o insomnie gravă. A slăbit 20 kg și i-a descris medicului simptome ale unei depresii crunte. În februarie 1963, medicul i-a prescris un antidepresiv. Nu a reușit să o primească în spital dar i-a spus că-i va trimite o asistentă la domiciliu. În dimineața zilei de 11 februarie 1963, asistenta ajunge la apartament dar nu poate intra. Roagă un muncitor să o ajute să pătrundă în locuință dar din păcate este prea târziu: Sylvia, poeta de 30 de ani, zăcea moartă.
S-a asigurat mai întâi că Frieda și Nicholas dorm, le-a oferit lapte și biscuiți, le-a vorbit și le-a cântat, apoi a sigilat ușa camerei lor cu ajutorul unor cârpe umede. A coborât în bucătărie, sigiland și aici ușa, și a pornit gazele. A întins o cârpă pe jos și a îngenuncheat ca într-un ritual, băgându-și capul în cuptor. Vestea morții ei l-a sfâșiat pe Ted, care a spus că viața dinaintea acestui eveniment nu mai există. El a distrus ultimul jurnal al Sylviei pentru că nu voia să fie citit de către copii. În 1998, Hughes publică un volum care dezvăluie mai multe lucruri despre relația lor. Ted suferea de cancer în stadiu terminal și s-a stins la scurt timp.
În 2009, Nicholas Hughes, profesor de oceanografie și depresiv la rândul său, decide să părăsească această lume. Frieda Hughes este artistă în prezent, scriind poezii și cărți pentru copii. Într-un eseu, Ted Hughes o descrie pe Sylvia într-un mod tulburător: „În spatele poemelor ei, e o natură feroce, care nu face compromisuri. E o muză neobișnuită, cheală, albă și sălbatică, în pelerina ei de oase, plutind peste un peisaj al Pictorilor Primitivi.”
Dansurile nocturne
Un surâs s-a prelins în iarbă.
Irecuperabil !
Şi dansurile tale nocturne
Unde se vor pierde ? În matematici poate ?
Aceste pure salturi şi spirale
De-a pururi vor străbate
Prin noaptea lumii, nici eu nu voi rămâne
Cu totul golită de frumuseţi, de darul
Respiraţiei tale uşoare, sau de mireasma ierbii
Atinsă de somnul tău, înflorire de crini.
Carnea lor nu suportă nici o atingere.
Calele, cute de gheaţă-ale eu-lui,
Iar tigrul făcându-se fercheş
Pete şi o risipă de calde petale.
Cometele
Trebuie să străbată atâta spaţiu
Atâtea întinderi de frig şi uitare.
Şi gesturile tale se desprind pe rând
Umane şi fierbinţi şi lumina lor purpurie
Sângerând ca o rouă
Printre negrele amnezii ale cerului.
De ce mi s-au dat
Aceste lămpi, aceste planete
Care pogoară asemenea unor binecuvântări, asemenea fulgilor
În şase colţuri, albi
Pe ochii mei, pe buze, pe păr
Atingându-mă şi topindu-se.
Nicăieri.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
