Târgul de Crăciun din Craiova, printre cele mai frumoase târguri europene. Pe ce loc a reușit să se claseze – Monden
Home > Actualitate > Social > Târgul de Crăciun din Craiova, printre cele mai frumoase târguri europene. Pe ce loc a reușit să se claseze

Reclamă

Social

Târgul de Crăciun din Craiova, printre cele mai frumoase târguri europene. Pe ce loc a reușit să se claseze

Târgul de Crăciun din Craiova, printre cele mai frumoase târguri europene. Pe ce loc a reușit să se claseze
Foto: Facebook: Targul de Crăciun Craiova

Reclamă

Pentru al doilea an consecutiv, sărbătorile de iarnă se desfășoară sub semnul crizei sanitare, și poate tocmai de aceea, această perioadă capătă o însemnătate mult mai puternică pentru mulți. Și deși, târgurile de Crăciun și alte activități care au legătură cu această perioadă nu se mai pot desfășura cu atât de mult fast și cu atât de multă lume, o parte dintre orașele europene recunoscute pentru organizarea unora dintre cele mai frumoase târguri s-au încumetat să le organizeze și în 2021.

Târgul de Crăciun din Craiova a primit 17.904 voturi

Astfel că pentru a marca acest moment, site-ul European Best Destination a organizat un clasament a celor mai frumoase târguri europene, topul fiind realizat pe baza voturilor acordate de turiști. Iar anul acesta, pe locul 6, a ajuns Târgul de Crăciun din Craiova, care a reușit să obțină mai multe voturi clasându-se înaintea unor orașe foarte căutate în această perioadă pentru târgurile de Crăciun, precum Praga, Moscova, Bruxelles. De asemenea, în top pe primele trei poziții s-au situat Budapesta, Viena şi Metz. În urma acestui rezultat, primăria Craiovei a transmis și un comunicat.

Reclamă

„Craiova s-a clasat pe locul 6 în topul celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, înaintea unor oraşe celebre şi cu o lungă tradiţie în organizarea sărbătorilor de iarnă, precum Bruxelles, Köln, Praga, Bruges, Moscova, Manchester sau Leipzig”, reiese din comunicatul transmis de primărie, potrivit Adevarul.ro.

Pentru realizarea acestui top, turiștii au avut la dispoziție zece zile în care au putut să voteze online. După această perioadă, site-ul European Best Destination a făcut public clasamentul pentru Best Christmas Market 2022.

Potrivit comunicatului, Târgul de Crăciun din Craiova a primit 17.904 voturi, în total, iar 72% dintre cei care au votat au fost turiști străini. Totodată, Craiova a reușit să obțină cel mai bun loc când vine vorba de alte orașe românești, cum ar fi Sibiu și Cluj Napoca.

„Cu un total de 17.904 voturi, dintre care 72% provenind din afara României – SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania, Craiova a obţinut cel mai bun rezultat ca oraş nou intrat în acest clasament internaţional, din toată istoria acestei competiţii ce datează din 2009. Potrivit comunicatului oficial al organizaţiei European Best Destinations, Târgul de Crăciun de la Craiova a obţinut şi cele mai multe voturi dintre toate destinaţiile româneşti (precum Sibiu sau Cluj-Napoca), ce s-au promovat, în ultimii ani, pe acelaşi site – www.europeanbestdestinations.com, mai arată comunicatul.

Nu în ultimul rând, primăria Craiova consideră rezultatul cu atât mai onorant, cu cât în acest top se regăseau 21 de orașe, iar clasamentul a fost decis prin votul a 173.620 de turişti din 163 ţări. Iar între Craiova și orașul situat pe locul 7, respectiv Trier din Germania, diferența a fost de 8.000 de voturi.

În 2021, Târgul de Crăciun care i-a cucerit pe turiști se află în orașul Budapesta și a reușit să fie votat de 24.180.

Mesajul transmis de Lia Olguța Vasilescu

Și primarul Lia Olguța Vasilescu a transmis că rezultatul competiției o onorează și a adăugat că se bucură că imaginile din Craiova au fost văzute de turiștii din întreaga lume.

„Ne onorează rezultatul acestei competiţii europene şi ne bucură faptul că imaginile din Craiova au fost văzute şi apreciate de turişti din toată lumea. Deja promovarea făcută de European Best Destinations, cu ocazia votului, a determinat mulţi turişti să ne viziteze oraşul şi Târgul de Crăciun, înregistrându-se un număr triplu de rezervări la hotelurile din Craiova, faţă de aceeaşi perioadă din anii precedenţi”, a transmis Lia-Olguţa Vasilescu.

Având în vedere că s-a clasat pe locul șase, Craiova a reușit să se claseze și în topul celor mai frumoase luminițe de Crăciun din Europa.

Citeste si