Reclamă
În plină vară, călătorii pe Autostrada Soarelui (A2) se vor confrunta cu reluarea plății taxei pentru podul de la Fetești. Restricțiile de trafic au fost ridicate, iar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a decis să reintroducă taxa de trecere pentru toate categoriile de vehicule, precum se menționează în proiectul de act normativ publicat recent pe site-ul ministerului.
Taxa de trecere a podului dintre Fetești și Cernavodă fusese suspendată în urma unui ordin inițiat de către Ministrul Transporturilor. Suspendarea taxei se datora unor lucrări de reabilitare și anumitor restricții de trafic, menite să faciliteze fluidezitatea circulației pe autostradă. Însă, având în vedere că situația pe pod s-a normalizat și că restricțiile au fost ridicate, MTI a propus revenirea la taxa de trecere, pentru a evita pierderea de fonduri la bugetul Companiei de Drumuri. În acest sens, a fost inițiat un nou ordin, care urmează să intre în vigoare.
Reclamă
Pe parcursul lucrărilor de reabilitare, circulația pe pod s-a desfășurat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 și km 144+235, iar sensul de circulație Constanța – București a fost închis. Aceste măsuri temporare au fost necesare pentru a asigura desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță și eficiență.
Implicații pentru călători
În anul 2023 se estimează o creștere substanțială a traficului pe Autostrada A2, cu vârfuri de trafic la sfârșit de săptămână pe sensul București – Constanța, decizia de reintroducere a taxei de pod la Fetești ar putea să genereze nemulțumiri în rândul șoferilor. În plus, potrivit autorilor proiectului de act normativ, nu există în prezent factori care să justifice crearea de ambuteiaje, iar utilizarea podului se face în condiții normale de circulație.
În aceste condiții, se menționează că nu se mai justifică menținerea măsurii de suspendare a aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă. Astfel, încasarea taxei de trecere va reduce cuantumul veniturilor neîncasate de CNAIR SA.
În ciuda faptului că reluarea colectării taxei de trecere pentru podul de la Fetești poate genera unele nemulțumiri, este important să remarcăm eforturile autorităților de a asigura buna funcționare a infrastructurii rutiere și de a lua decizii care, în final, vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de circulație pe Autostrada A2.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r