Reclamă
Teo Trandafir, una dintre cele mai longevive și apreciate prezentatoare TV de la noi din țară, are o carieră de succes, o fiică minunată, dar pe plan sentimental nu a avut același noroc. Prin intermediul emisiunii În oglindă, de pe Kanal D, Teo a rememorat momentele mai frumoase și mai puțin frumoase de pe vremea când își cunoștea primul soț, dar și despre motivele ce au dus la separarea lor. Aceasta a fost căsătorită de 2 ori. Prima căsnicie a durat 6 ani, pe când cea de-a doua doar câteva luni.
Debutul iubirii lor
Teo Trandafir a fost pentru 6 ani căsătorită cu pilotul Alexandru Trandafir. Cei doi s-au îndrăgostit imediat unul de altul, astfel că nu a durat prea mult până ce s-au și căsătorit. În 1990 au decis să spună marele „DA!”, în urma Revoluției. Au fost inițial prieteni buni, au ieșit de câteva ori, după care au decis că cel mai bine este să se despartă, în 1996.
Reclamă
Cu toate că ei s-au îndrăgostit rapid și totul era bine și frumos, se pare că pilotul nu avea întocmai cel mai potrivit comportament față de tatăl prezentatoarei. Era destul de dur și se ținea tare pe poziții, dar doar din dorința de a o proteja pe ea, pentru că o iubea foarte mult și voia s-o vadă mai liberă, pentru a putea sta cât mai mult cu el.
„Era obraznic cu tata, respectuos, dar încerca să mă protejeze. Tata încerca să știe unde sunt și mă suna pe fix: Da, nu știu. Înțeleg că vreți să știți unde este fiica dvs. Eu asta nu știu, pot să vă spun unde este soția mea.”, a povestit Teo Trandafir în emisiunea TV.
De ce au ajuns la divorț
Aceasta a povestit și despre motivele pentru care au ajuns la divorț. Cu toate că povestea lor de dragoste a început în cel mai frumos mod posibil și căsnicia a fost una destul de tumultoasă, au decis în cele din urmă că este timpul să divorțeze. Motivul principal ar fi fost meseria lui, ce nu se putea face din București.
„Trebuia să plece duminică seara și venea vineri sau sâmbătă. Eu plângeam când pleca, de fiecare dată. Ne-am pus problema- hai să facem într-un fel.”, a mai spus ea.
Așadar, Teo Trandafir a decis că cel mai bine este să pună punct căsniciei, dar a suferit extrem de mult în urma acestei decizii. Merge pe premisa că dacă iubești pe cineva cu adevărat, îl lași să plece. Și așa a și făcut.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa