Toni Morrison. Lungul drum al femeilor de culoare către Nobel

Toni Morrison a încheiat magistral lungul drum în literatură al afro-americanilor, drum început de poeta Phillis Weathley care, în cei 31 de ani petrecuți pe Pământ a reușit să se metamorfozeze, spectaculos, din sclava senegaleză capturată  și vândută la vârsta de șapte ani în prima scriitoare de culoare în limba engleză, publicând la 1 septembrie 1773 „Poems on Various Subjects, Religious and Moral by Phillis Wheatley, Negro Servant to Mr. John Wheatley, of Boston, in New England”. Din acel moment, au trecut 220 de ani, sute de frământări sociale provocate de rasism, două războaie mondiale până când Academia Suedeză a decernat un Premiu Nobel pentru Literatură unei femei de culoare.

Când un prieten mi-a recomandat „Ajută-l, Doamne, pe copil!” a lui Toni Morrison, spunându-mi că voi fi devastat sufletește după lectură, am zâmbit, gândindu-mă la „Învierea” lui Tolstoi, poate singura carte care mi-a disecat sufletul.

Când am terminat cartea, pe a cărei primă copertă scria că autoarea a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1993, am zâmbit din nou. Avea dreptate prietenul meu. Morrison este o scriitoare incredibilă și din ziua aceea m-am aruncat ca un sinucigaș în romanele ei care, din fericire, au fost traduse și în limba română.

Prima scriitoare de culoare premiată cu Nobel s-a născut la 18 februarie 1931 în Statele Unite ale Americii, în Ohio. Chloe Ardelia Wofford a trecut prin anii ce i s-au dat remarcându-se ca autoare, editoare și profesoară universitară americană la Princeton University. Înainte de a primi premiul Academiei Suedeze a câștigat și Premiul Pulitzer pentru ficțiune, grație romanului „Beloved” publicat în 1987, cel mai cunoscut și mai iubit volum scris de Morrison. După Nobel, în anul 1996 National Endowment for Humanities a selectat-o ​​pentru „Prelegerea lui Jefferson” (Jefferson Lecture), cea mai înaltă onoare a guvernului federal american pentru realizări în domeniul umanist. În același ani a primit „Medal of Distinguished Contribution” oferită de National Book Foundation.

Romanele scrise de Toni Morrison se disting prin pentru temele lor epice și dialogurile puternice dintre personaje de culoare cu trăsături de personalitate descrise într-o manieră unică. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără „Cei mai albaștri ochi”, „Cântecul lui Solomon”, „Preaiubita”, „Jazz”, „Paradisul”, „Iubire”, „Home”, „Ajută-l, Doamne, pe copil!”. În anul 2002 savantul Molefi Kete Asante a inclus-o pe Toni Morrison pe lista celor mai buni 100 de afro-americani din toate timpurile.

Viața lui Toni nu este reflectată în romanele ei, a urât să facă acest lucru și le spunea des studenților ei că viața ei nu a fost atât de interesantă încât să inspire romane. S-a născut în Lorain, Ohio, al doilea copil din cei patru ai lui George și Ramah Wofford. Micuța citea mereu, nu avea o pasiune mai mare, Jane Austen și Tolstoi fiindu-i autori preferați. Tatăl se bucură de apetitul fiicei pentru lectură și plusează cu povești tradiționale din comunitatea negrilor.

Peste ani, aspectul acesta va fi observat la o citire cu atenție a operei scriitoarei. În anul 1949 intră la Universitatea Howard, specializarea limba și literatura engleză, peste patru ani obține licența și continuă studiile cu un masterat la Universitatea Cornell. Lucrarea finală a fost o disertație despre motivul  sinuciderii în scrierile lui William Faulkner și Virginia Woolf. După absolvire, Morrison se angajează ca asistent universitar la catedra de limbă engleză a Universității de Sud Texas din Houston, după doi ani întorcându-se acasă, la Howard, pentru a preda limba engleză în școala unde fusese studentă.

Se căsătorește în 1958 cu Harold Morrison, un arhitect cu origini jamaicane, fost coleg Universitatea Howard. Vor avea doi copii, Harold și Slade, dar din nefericire căsnicia lor se va finaliza cu un divorț în 1964. Toni se mută în Syracuse, New York și se angajează ca editor de texte, pentru ca după un an și jumătate să devină editor la sediul din New York City al Random House. Morrison începe să ducă o luptă pentru a aduce în prim plan literatura autorilor de culoare, editând cărți ale unor scriitori precum Toni Cade Bambara, Angela Davis și Gayl Jones. Începe să scrie cu prilejul intrării într-un grup de poeți și scriitori de la Universitatea Howard, un cenaclu informal, ai cărui membri se întâlneau pentru a analiza ceea ce scriau. La una dintre întruniri, Toni Morrison a dat citire poveștii unei negrese care dorea să aibă ochi albaștri. Peste ani povestea va crește frumos sub penița ei, devenind romanul de debut, „Cei mai albaștri ochi”, în 1970, lucrare scrisă în anii în care preda la Howard și creștea doi copii.

Romanul are succes, de asemenea și următorul, „Sula”, apărut în 1973 și nominalizat în 1975 pentru Premiul National Book. Cel de-al treilea roman, apărut în 1977, „Cântecul lui Solomon”, îi aduce adevărata consacrare națională. Intră ca titlu principal pe lista clubului „Cartea lunii”, fiind primul roman scris de un autor de culoare ales pentru această poziție de la romanul lui Richard Wright, „Fiul băștinaș” din 1940. Cartea a câștigat de asemenea și Premiul National Book Critics Circle.

Scrie și publică în 1987 „Beloved”, cea mai mare succes carte a carierei. Foarte mulți critici s-au revoltat când juriile nu au acordat scriitoarei nici Premiul National Book și nici Premiul National Book Critics Circle. Romanul câștigă însă un premiu mult mai important, Premiul Pulitzer pentru ficțiune și este adaptat pentru scenariul unui film cu același nume în anul 1998, film cu Oprah Winfrey și Danny Glover în rolurile principale. Mulți ani mai târziu, în 2006, New York Times Book Review a declarat romanul „Beloved” ca fiind cel mai bun publicat în ultimii douăzeci și cinci de ani.

Când Toni Morrison a câștigat în anul 1993 Premiul Nobel pentru literatură s-a înregistrat și o premieră: a fost prima femeie de culoare care a primit acest premiu. În motivarea juriului se consemna că distincția a mers către ea datorită faptului că „este caracterizată în romanele sale prin forță vizionară și semnificații poetice, dă viață unui aspect esențial din realitatea americană.”

În anul 1996 National Endowment for the Humanities o alege pe Toni Morrison pentru a prezenta „Conferința Jefferson”, alegere foarte onorantă, probabil cea mai înaltă onoare făcută de guvernul federal unui om din domeniul științelor umaniste. Morrison are un discurs istoric, intitutulat „Viitorul timpului: Literatura și nivelul scăzut al așteptărilor”, discurs început astfel:

„Se pare că timpul nu are viitor.”

Este un lucru evident că majoritatea scrierilor sale au ca personaje centrale femei de culoare. Cu toate acestea, Toni Morrison nu și-a caracterizat niciodată operele ca fiind feministe.

„Unii cititori găsesc pretextul că eu sunt implicată în prezentarea unor broșuri feministe. Nu mă înscriu între susținătorii patriarhatului și nu cred că ar trebui înlocuit cu matriarhatul. Cred că este o chestiune de acces egal și de a deschide uși pentru o mulțime de oportunități.”

Toni a colaborat cu unul dintre fii săi, cu mezinul Slade, pictor și muzician, pentru a scrie și literatură pentru copii, a predat engleza la două facultăți ale Universității de Stat din New York. Din anul 1989 până la pensionarea din 2006 a ocupat catedra „Robert F. Goheen Chair” în cadrul Științelor Umaniste la Universitatea Princeton unde, deși coordona „Programul de Scriere Creativă”, Morrison nu a ținut niciodată ateliere de scriere pentru studenți decât în ultimii ani ’90, fapt ce i-a adus unele critici. În calitatea sa de profesor la Princeton, Morrison a inspirat numeroși studenți, dar și artiști.

Ultimii ani i-au fost triști. La 22 decembrie 2010 se stinge fiul și colaboratorul ei Slade, victimă a unui cancer de pancreas. Toni scrisese jumătate din „Home”. Timp de un an părăsește romanul, va fi publicat abia în 2012.

Minunata scriitoare afro-americană a murit la 5 august 2019, la Centrul Medical Montefiore din Bronx, New York. O pneumonie cu complicații urâte a doborât-o la 88 de ani. La 21 noiembrie 2019, la la Catedrala Sf. Ioan Divinul din cartierul Morningside Heights din Manhattan, New York City, s-a organizat o ceremonie omagială, fiind prezenți și vorbind despre autoare și moștenirea ei Oprah Winfrey, Angela Davis , Michael Ondaatje , David Remnick , Fran Lebowitz , Ta-Nehisi Coates și Edwidge Danticat. Saxofonistul David Murray a cântat în memoria scriitoarei piesele ei favorite de jazz.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor