Reclamă
Când vine vorba de autori francezi, avem în față personalități care și-au lăsat amprenta asupra literaturii din toată lumea. Multe dintre cărțile lor au devenit legendare prin poveștile incredibile pe care le-au conturat, însă s-au afirmat și prin limbajul sofisticat și inovativ care a marcat experiențele multor generații de cititori.
Pe lângă poemele și romanele pe care le-au lăsat moșternire posterității, scriitorii francezi s-au remarcat și prin povești de viață incredibile. Aceste detalii nu sunt foarte cunoscute publicului, însă orice iubitor de literatură va fi cu siguranță încântat să afle mai multe despre destinul celor care i-au purtat purtat mintea pe valurile imaginației.
Reclamă
Victor Hugo
Victor Hugo (1802-1885) este unul dintre cei mai renumiți scriitori francezi ai tuturor timpurilor. Printre cele mai cunoscute capodopere ale sale se numără: „Mizerabilii”(1862), „Ultima zi a unui condamnat la moarte”(1892) sau „Cocoșatul de la Notre-Dame”. A fost o figură principală a mișcării Romantismului, creând chiar și un cenaclu pentru tinerii autori în propriul său apartament în anul 1827.
S-a remarcat ca fiind un scriitor ale cărui opere pledau pentru o cauză, așadar era de așteptat să se implice și în diferite conflicte politice. Acestea i-au cauzat și exilarea pe insula Jersey în 1848, iar apoi în Guernsey pentru aproape 20 de ani, perioadă în care s-a ocupat foarte mult de operele sale.
În anul 1870 se întoarce în Franța, unde este primit ca un erou. În ziua când a împlinit vârsta de 80 de ani, 600.000 de admiratori s-au adunat în fața casei sale și l-au serbat.
În același an, strada pe care locuia a fost denumită după el, fiind botezată strada „Victor Hugo”. În perioada când încă era în viață, scrisorile care îi erau adresate aveau notate următoarele: „Pentru domnul Victor Hugo, pe strada lui, în Paris”.
Émile Zola
Emila Zola (1840-1902) este unul dintre puținii scriitori care s-au bucurat de faimă încă din timpul vieții lor. S-a afirmat în calitate de autor și jurnalism, fiind unul dintre liderii miscării Naturaliste în literatură. Operele sale „L‘Assommoir”, „Germinal”, „La paradisul femeilor” sau „Nana” au reprezentat o descriere științifică și elaborată a erei sale.
S-a implicat direct în cazul ofițerului evreu Alfred Dreyfus printr-o scrisoare adresată președintelui, în care i-a luat acestuia apărarea. Ofițerul era învinovățit că a divulgar secrete de stat Germaniei și a fost condamnat la închisoare pe Insula Diavolului. Zola a distrus toate acuzațiile aduse acestuia, iar în momentul acela Franța s-a împărțit în două, și anumei cei care îl susțineau pe Dreyfus și cei care erau împotiva lui. În cele din urmă scriitorul a fost condamnat pentru defăimare, așa că a fost nevoit să-și părăsească țara natală și să fugă în Anglia pentru a scăpa de închisoare.
Abia în anul 1906, după multe dezbateri, Alfred Dreyfus a fost reabilitat și reintegrat în armată. Zola, din nefericire, nu a apucat să trăiască acest moment. S-a stins din viață în anul 1902, luptând împotriva practicilor semitice.
Albert Camus
Albert Camus (1913-1960) s-a născut în Algeria franceză și a fost un filosof, autor și jurnalist. De-a lungul vieții sale, a fost un bărbat puternic implicat în politică.
În calitate de filosof, a stat departe de mișcările principale ale perioadei sale, opunându-se atât Marxismului cât și Existențialismului. A luptat împotiva oricărei ideologii care urmărea să disocieze oamenii de condiția lor umană.
Cărțile sale sunt o exprimare liberă a preocupării lui permanente pentru condiția umană și fricile sale existențiale. Ideile sale au contribuit la nașterea Absurdismului, o filosofie care invita la acceptarea inabilitatea de a găsi un scop fundamental absurd existenței umane.
În 1957, Albert Camus a primit Premiul Nobel pentru Literatură, devenind al doilea cel mai tânăr laureat din istorie.
3 ani mai târziu, în timp ce se întorcea la Paris după Anul Nou, a murit într-un accident de mașină. Automobilul s-a izbit de un copac, iar impactul i-a fost fatal autorului. În acel moment, aveam doar 47 de ani
Guy de Maupassant
Guy de Maupassant, pe numele său întreg Henry-René-Albert-Guy de Maupassan, (1850-1893) a fost un jurnalist și autor în ale cărui scrieri se împletau armonios realismul și fantezia. Și-a dorit să surpindă cruzimea, stupiditatea și egoismul oamenilor, așa că multe dintre operele sale au un ton pesimist.
A trăit pentru mulți ani în Paris, dar contrar opiniei publice de atunci, considera că Turnul Eiffel urâțea capitala Franței. Din acest motiv a declarat în repetate rânduri că ura monumentul de fier. În mod ironic, era adesea surpins luând masa în cadrul unui restaurant aflat la primul etaj al turnului, motivând că acesta era singurul lor din Paris unde nu putea să-l vadă.
Atât de tare a urât Turnul Eiffel, încât în cele din urmă s-a mutat din Paris, iar la scurt timp a părăsit și Franța. De-a lungul vieții sale, și-a manifestat aceste sentimente în mod direct, neascunzându-și sub nicio formă părerea.
Romain Gary
Romain Gary (1914-1980) s-a născut în Vilnius, Lituania, dar s-a mutat în Franța alături de familia sa la vârsta de 14 ani. A studiat Dreptul, iar în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial s-a alăturat Forțelor Aeriene. Abia după război și-a început cariera de scriitor. Experiența războiului l-a urmărit toată viața, iar aceste traume s-au manifestat și la nivelul scrierilor sale.
În anul 1956 a primit Premiul Goncourt, cea mai prestigioasă distincție literară din Franța. Acest premiu i-a fost acordat pentru „Les Racines du ciel ”, povestea unui ecolog care s-a luptat împotriva dispariția elefanților.
Honoré de Balzac
Honoré de Balzac (1799-1850) a fost unul dintre principalii promotori ai Realismului în literatură. În 1834 și-a dorit să-și grupeze toate romanele într-unul singur, care ulterior va deveni unul dintre cele mai impresionante opere ale istoriei literaturii, „Comedia umană”. Această capodoperă a adus împreună 91 de scrieri diferite, toate urmărind să ofere un portret al „speciilor sociale” contemporane lui.
Uitându-ne la munca sa, putem doar să ne imaginăm eforturile pe care le-a depus Balzac pentru literatură. Ca mulți dintre noi, autorul era un înrăit consumator de cafea. Nu lăsa pe nimeni să-i prepare această băutură caldă, ci prefera să se ocupe singur, folosind o rețetă foarte precisă în care amesteca trei feluri diferite de boabe de cafea. Lichidul era fiert pentru câteva ore bune, totul pentru a obține în final o băutură concentrată care să-l țină treaz în timpul nopții.
În ultimii ani ai vieții sale, Balzac dormea extrem de puțin. Își petrecea tot timpul scriind și bând cafea, pentru care a dezvoltat și o dependență. Cunoscuții lui afirmă că autorul ar fi consumat chiar și 25 de cafele pe zi pentru a funcționa la capacitate maximă.
Marcel Proust
Marcel Proust, născut Valentin Louis Georges Eugène Marcel Proust, (1871-1922) este considerat unul dintre cei mai influenți scriitori ai tuturor timpurilor. Opera sa „În căutarea timpului pierdut”este alcătuită din 7 volume publicate între anii 1913 și 1927 și reprezintă o reflecție psihologică adâncă asupra relației dintre literatură, memorie și timp.
Încă de la o vârstă fragedă, Proust a suferit de astm, afecțiune care îl obliga adesea să se izoleze la pat pentru lungi perioade de timp. Acestea erau momentele în care își scria gândurile și sentimentele, pe care și le exprima în propoziții lungi care se extindeau pe paragrafe întregi. Acestă metodă a lui a fost interpretată ulterior ca o modalitate prin care încerca să se opună trecerii timpului.
În cartea sa „Sodoma și Gomora”, publicată în anul 1921, el a scris una dintre cele mai lungi propoziții din literatura franceză, având 858 de cuvinte.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
