Reclamă
Pe timp de iarnă, turiștii din România aleg să meargă pe drumurile montane, însă de multe ori, aceștia uită să respecte regulile de bază sau indicațiile traseelor date de salvamontiști. Din acest motiv, tot mai multe persoane au nevoie de ajutorul salvamontiștilor, iar intervențiile sunt din ce în ce mai multe. Dispeceratul Național Salvamont anunță că în ultimele 24 de ore s-au primit 99 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență, 94 de persoane fiind salvate.
Zile negre pentru salvamontiștii montani din România
În ultimele ore au fost înregistrate și cazuri de deces. Salvamontiștii au avut parte de o misiune grea și au reușit să recupereze un schior care fusese dat dispărut de prieteni, în județul Vâlcea. Nu au mai putut însă salva un bărbat care a căzut zeci de metri de pe o stâncă, în Cheile Bicazului, acesta fiind găsit fără suflare. Trupul bărbatului de 37 de ani a fost recuperat de pe munte, însă după multe încercări.
Reclamă
„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 99 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. (…) În cazul acestor intervenții au fost salvate 94 persoane, dintre acestea 38 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital şi o persoană a fost predată la IML”, a transmis, duminică, Dispeceratul Național Salvamont România.
În același interval de timp s-au mai primit 25 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană. În ultimele săptămâni, numărul intervențiilor s-a dublat. Din acest motiv, salvamontiștii îi avertizează pe români să aibă mare grijă când merg pe drumurile montane. În primul rând, iubitorii de munte trebuie să se informeze în legătură cu starea vremii, atât pentru ziua în curs, cât și pentru ziua următoare.
Vântul și ninsorile pot duce la reducerea vizibilității, iar turiștii se pot accidenta grav. Un alt lucru important de care trebuie să țină cont turiștii este cel legat de traseele marcate de salvamontiști. Orice abatere de la drum îi poate costa viața pe turiști. De altfel, aceștia trebuie să meargă pe munte îmbrăcați adecvat, deoarece temperaturile negative pot fi foarte periculoase pentru sănătatea turiștilor.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri