Reclamă
Albert Einstein s-a dovedit un intelectual veritabil de-a lungul vieții sale, reușind să creeze prietenii cu marile minți ale vremurilor sale. A dat dovadă de perspicacitate și de o etică a valorificării ființei umane ce transcende chiar și prejudecățile multor contemporani. Putem intui că s-a documentat temeinic în domeniul fizicii și chiar al științelor în general. Dar ceea ce nu știm este că avea lecturi din domenii diverse, precum literatura sau filosofia. Mai jos am enumerat trei dintre cărțile apreciate de fizician, pe care ar trebui să le citim dacă vrem să înțelegem mai bine lumea în care trăim.
Frații Karamazov de Dostoievski
Frații Karamazov este un roman de dimensiuni considerabile în care sunt dezbătute teme importante ale existenței umane, de la religie, umanism, moarte, iubire, până la crimă. Romanul explorează amănunțit sentimentul de gelozie și implicațiile unui triunghi amoros. Îi urmărim pe Fiodor Pavlovici Karamazov și pe cei trei fii ai săi: impulsivul și senzualul Dmitri, Ivan raționalul rece și tânărul novice Alioșa. Prin intermediul prezentării parcursului lor, Dostoievski, reușește să creeze o frescă a societății ruse contemporane lui. Surprinde multe din atitudinile și convingerile elitei, de la convingerile religioase, mișcările sociale și evenimentelor ce contribuiau la modelarea orizontului cultural.
Reclamă
Acțiunea este plasată în Rusia secolului al XIX- lea, romanul este de factură filosofică, cu o tematică prin care se dezbat multe premise referitoare la Dumnezeu, liberul arbitru și moralitate. Urmărim, dacă vreți, o adevărată dramă teologică în care se tratează mai multe probleme ce țin de credință, îndoială și rațiune. Există mai multe nuclee în jurul cărora se învârte acțiunea, pe lângă triunghiul amoros este vorba și de un patricid. Albert Einstein spunea că romanul este încununarea tuturor marilor teme și motive ale literaturii din toate timpurile. Dostoievski, mai spunea el, era un gânditor de la care a învățat cel mai mult.
Don Quijote de Miguel de Cervantes
Don Quijote este primul roman scris vreodată (despre care am scris aici), prezintă povestea unui nobil care, sub influența lecturilor romanelor cavalerești, începe să creadă că el însuși este un cavaler. Pornește într-o călătorie de salvare a unei domnițe alături de credinciosului său scutier, Sancho Panza. Fantezia aceasta a personajului îl va băga în multe situații buclucașe. Există câteva momente cheie, devenite acum simboluri ale „visătorilor” sau ale lucrurilor fără sorți de izbândă, precum lupta cu morile de vânt.
Cervantes a dat dovadă de o putere de creație nemaiîntâlnită până la el, fiind considerat inventatorul romanului modern. Știm de la Leopold Infeld, care a lucrat cu Einstein, cel care a scris și o biografie a fizicianului, că romanul lui Cervantes se număra printre cărțile lui preferate. Spunea că Einstein avea pe noptieră mereu acest roman pe care îl citea cu scopul de a se relaxa.
Etica lui Spinoza
Baruch Spinoza (despre care am scris aici și aici) descrie într-un mod amănunțit Universul, dă dovadă de vizionarism în multe din propunerile făcute. Etica este considerată una dintre capodoperele iluminismului. Cartea a fost publicată la puțin timp de la moartea filosofului. Rămâne cea mai importantă lucrare de-a sa. În cadrul căreia a scris mai multe considerații legate de cosmologie. Teoria lui este dezvoltată într-un mod clar, coerent, a cărei origine se regăsește în primele principii propuse de filosofii greci antici. Prin intermediul acesteia ne putem crea o imagine pertinentă asupra vieții în general, dar mai ales asupra sensului unei vieți etice.
„Omul liber se gândește la moarte mai puțin decât la orice altceva, iar înțelepciunea sa constă în meditație asupra vieții, nu asupra morți.” – Spinoza
Acesta își exprimă într-un mod logic opiniile legate de natura lui Dumnezeu, de mintea umană, de emoții, dar și față de unele realități controversate ale societății, precum sclavia. De asemenea, meditează asupra capacității omului de a înțelege lumea în care trăiește. Apoi se oprește asupra conceptului și ideii de eternitate. Oferind o perspectivă asupra locului umanității în istorie și Univers. Era de părere că omul, printr-un dat natural, este liber. Spinoza a oferit o alternativă a mântuirii sufletului uman prin meditație și reflecție filosofică. Einstein îi scria lui Goldstein despre credința lui în Dumnezeul lui Spinoza, care se revelează în armonia universală și nu într-un Dumnezeu care se preocupă strict de sorta și faptele oamenilor.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r