Reclamă
Trenurile japoneze sunt cele mai rapide trenuri din lume iar Ziua Căilor Ferate (Tetsudo no hi) este sărbătorită pe 14 octombrie în Japonia. Cei 20 de milioane de pasageri care circulă zilnic prin Tokyo folosesc trenurile-glonț (bullet trains) Shinkansen, a căror punctualitate și siguranță sunt uimitoare. Potrivit unui raport anual, întârzierea medie a unui tren Shinkansen, inclusiv întârzierile din cauza dezastrelor naturale, este de doar 12 secunde. În acest articol, vom arunca o privire asupra istoriei celor mai rapide trenuri din lume.
Trenurile Shinkansen circulă cu o frecvență uimitoare – zece trenuri pe oră. În limba japoneză, „Shinkansen” înseamnă „Linia nouă”și se referă doar la linie, denumirea oficială a trenurilor fiind „Super express”. Recordul de vitează a fost de 443 km/h în anul 1996. În 2027, Japonia dorește ca trenurile Maglev să fie și mai rapide, scurtând călătoria de la Tokyo la Nagoya – de la 96 de minute la doar 40. Trenul Maglev este un tren ce levitează si se deplasează cu ajutorul unui camp magnetic. Comparativ cu trenurile clasice, trenul Maglev nu face contact cu șina, forța de frecare este redusă și atinge viteze foarte mari (550 km/h). A fost inaugurat în 2005, reușind să atingă 603 km/h în 2015.
Reclamă
Prima cale ferată din Japonia
Prima cale ferată din Japonia făcea legătură dintre Tokyo și Yokohama. Lucrările au început în 1870 iar linia a fost deschisă pe 14 octombrie 1872. Distanța de 29 km era străbătută în 53 de minute, interval care a fost redus la 24 de minute. Apariția trenurilor a reprezentat modernizarea Japoniei care s-a petrecut în epoca Meiji (1868-1912). Primele trenuri foloseau locomotive britanice, un simbol pentru finalul politicii izolaționiste din timpul Shogunatului Tokugawa. Izolaționismul este o atitudine politică și se referă la refuzul unei țări de a participa la politica internațională.
După inaugurarea primei linii, căile ferate au început să apară în toată Japonia. În 1874, a intrat în funcțiune linia dintre Osaka și Kobe care s-a extins până la Kyoto în 1876. În 1883, apare linia care lega Ueno (Tokyo) de Kumagaya, extinsă până la Aomori (nordul Honshu, cea mai mare insulă a Japoniei) până în 1891. La începutul secolului 20, Japonia a început să-și construiască propriile trenuri. În 1906, apare legea care privea naționalizarea căilor ferate iar multe dintre liniile principale au intrat sub controlul guvernului. În 1927, s-au pus bazele trenului Tokyo Metro Ginza Line, care lega Ueno de Asakusa.
În 1949, au fost înființate Căile Ferate Naționale Japoneze (Kokutetsu), iar această companie a condus rețeaua națională până în anul 1987. După al Doilea Război Mondial, o corporație de stat a refăcut căile ferate care suferiseră daune. În 1948, generalul MacArthur, general american și șeful Forțelor de Ocupație Aliate care conduceau Japonia, a dat ordin guvernului să reorganizeze căile ferate și celelalte monopoluri de stat în corporații publice. Din 1930, artera principală a liniei Tokaido, care lega Tokyo de Nagoya, Osaka și Kyoto și ajungea până la Hiroshima, a început să se aglomereze.
Trenurile Shinkansen
În 1938, încep planurile pentru o linie dedicată trenurilor-glonț, de la Tokyo până la Hiroshima și Shimonoseki, cel mai vestic oraș al insulei Honshu. Trenul ar fi fost cu 50% mai rapid și ar fi trecut printr-un tunel care lega Japonia de Coreea, reușind să conecteze Japonia, Coreea și Manciuria. Japonia a făcut rost de trenuri și a construit tuneluri (unele folosite acum de Shinkansen), dar planurile au fost date peste cap de venirea războiului. Acest plan a reprezentat baza proiectului Shinkansen, început în 1959 și finalizat pe 1 octombrie 1964, când a început să funcționeze. Pe 14 octombrie 1964, primește Premiul Primului Ministru pentru această reușită.
Shinkansen a fost construit din fonduri internaționale, primind finanțare din partea Băncii Mondiale (spre deosebire de rețeaua feroviară națională). Acest proiect a contribuit la creșterea economică, deoarece permitea deplasarea rapidă între orașele cu importanță economică, precum Osaka. Călătoria de la Tokyo la Osaka a fost redusă de la 6 ore la 4 ore, ajungând la 3 ore și 10 minute după dezvoltarea ulterioară. Astăzi, călătoria durează 2 ore și 22 de minute cu un tren Nozomi Shinkansen, urmând să ajungă la 67 de minute după punerea în funcțiune a trenului Maglev (în 2045).
Proiectul Maglev
În 1962, Căile Ferate Japoneze au început cercetarea unor căi ferate care să folosească levitație magnetică, dorindu-se un tren care să ajungă din Tokyo la Osaka într-o oră. Pe 14 octombrie 1972, Institutul de Cercetare Tehnică a Căilor Ferate din Kokubunji, a efectuat teste pe trenul ML100 pentru proiectul Maglev. Astăzi, unul dintre aceste trenuri este expus acolo pentru public. În 1972, a fost pus în funcțiune Sanyo Shinkansen, de la Osaka la Okayama, iar apoi de la Hakata la Kyushu în 1975. În 1987, căile ferate din Japonia au fost privatizate și împărțite în șase companii pentru pasageri și o companie pentru marfă.
Tren Maglev
Dezvoltarea a continuat iar în 1997 au apărut liniile Akita și Nagano Shinkansen – extinsă până la Kanazawa în 2015. O mare parte din sistemul feroviar japonez este automatizat, iar în Tokyo există trenuri fără șoferi. În 2007, au intrat în funcțiune primele trenuri hibride din lume, pe linia din prefecturile Nagano și Yamanashi. Aceste trenuri au motor electric și diesel și utilizează baterii reîncărcabile care se încarcă atunci când sunt folosite frânele și motorul diesel.
Trenuri Shinkansen
V-ați putea întreba de ce sistemul feroviar funcționează atât de bine în Japonia comparativ cu alte țări, cum ar fi Marea Britanie și SUA. Pe lângă diferențele culturale, există și diferențe care privesc economia și responsabilitatea națională. Fiecare companie feroviară din Japonia deține întreaga infrastructură, iar aici nu vorbim doar despre gări, șine și trenuri. Multe companii feroviare private dețin afaceri imobiliare în jurul gărilor, iar acest lucru contribuie la dezvoltarea economică a Japoniei. Multe suburbii din Tokyo există datorită operatorilor feroviari.
Călătoria
Trenurile japoneze sunt foarte confortabile, dar nu au clasa întâi și a doua în același tren, ci există trenuri diferite pe aceeași rută, care diferă în calitate și preț. Unele au scaune rabatabile, altele au scaune așezate față în față. Există puține trenuri care au vagoane-restaurant, iar vânzătorii ambulanți vând băuturi și gustări în cărucioare. De obicei, japonezii își aduc în tren așa numitul Bento. Este o gustare japoneză portabilă, servită într-o cutie specială, cumpărată sau de acasă. De obicei conține orez, carne, pește, murături și zarzavaturi. Ekiben sunt bento-urile care sunt vândute pentru a fi consumate în tren.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
