Tudor Vladimirescu, scriitor? Mari scriitori, despre opera scriitoricească a lui Tudor – Monden
Home > Cultură > Istorie > Tudor Vladimirescu, scriitor? Mari scriitori, despre opera scriitoricească a lui Tudor

Reclamă

Cultură Istorie Literatură

Tudor Vladimirescu, scriitor? Mari scriitori, despre opera scriitoricească a lui Tudor

Tudor Vladimirescu, scriitor? Mari scriitori, despre opera scriitoricească a lui Tudor

Reclamă

Tudor din Vladimiri și Bucoavna popii

Există, evident, tendința de mitizare a unor personalități istorice, iar una dintre acestea a fost aceea de a găsi izvoare doveditoare ale faptului că Tudor Vladimirescu ar fi avut oarecare talent scriitoricesc. Este o concluzie ce cu greu ar putea fi luată, pentru că nu există informații certe care să ateste să fi învățat mult timp în cadru organizat. A buchisit în satul lui, la un preot, citind din Bucoavnă în timp ce păștea vitele pe pajiștile Vladimirilor, scriind, în lipsa hârtiei, pe foi de fag.  Fiul boierului Glogoveanu, Nicolae, i-a fost bun prieten în copilărie și alături de acesta a beneficiat de învățătura dascălului Lupu din Craiova.

Putem așadar afirma cu încredere că Tudor a fost un strălucit autodidact, iar multiplele sale acțiuni viitoare certifică afirmația aceasta. Nu a învățat contabilitate în școli, a ajuns totuși unul dintre cei mai buni negustori olteni, sume mari de bani fiind rulate în negoțul de la Orșova la Viena, dar și la sud de Dunăre. C.D. Aricescu a consemnat în ,,Istoria revoluțiunii române de la 1821” că ,,el făcea negoț de porci, vaci și capre, iar oamenii lui se duceau peste graniță, până la Pesta, la Viena și nu veneau luni întregi. El însuși a ajuns cu vite până la Pesta când încă era îngrijitor la moșia lui Glogoveanu.” Negoțul lui nu se oprea la vite, deținea de asemenea o cârciumă și mai multe mori de apă. Deși nu studiase niciodată tehnica măsurătorilor topografice și nu avea nici măcar noțiunile elementare ale măsurătorilor cadastrale, domenii la modă în vremurile acelea, Tudor a ajuns hotarnic și încă unul dintre cei mai căutați.

Reclamă

Mergând pe aceeași idee, deși nu a studiat niciodată arta războiului într-un cadru formal, Vladimirescu a fost un excepțional comandant de batalion în războiul ruso-turc din 1806-1812, dovadă a acestui fapt fiind decorarea cu ordinul ,,Sf. Vladimir” de generalii ruși, recompensat chiar cu gradul de locotenent în armata rusă. Anul 1812 vine cu numirea lui în funcția de comandant de panduri peste două județe, mai târziu regăsindu-l comandant al primei unități militare. Revoluția, desfășurarea acesteia, a dovedit că Tudor avea capacitatea de a comanda, de a planifica și coordona activități militare în mod strălucit. Referindu-ne la administrație, putem afirma cu încredere, fără să greșim, că pandurul a avut rezultate excelente ca vătaf al plaiului Cloșani, teritoriu administrat de el între 1806 și 1820.

Autodidact a fost și în ceea ce privește legile, fiind nevoit să se confrunte cu necesitățile afacerilor în calitate de îngrijitor de moșie, arendaș, dar și stăpân al propriei moșii, hotarnic, ctitor de biserică sau vătaf de plai, dar mai ales de negustor. Când a izbucnit revoluția, Vladimirescu a încadrează acțiunea ,,în limitele legitimei apărări”. Proclamația revoluționară din 23 ianuarie 1821 este deschisă, de altfel, de o argumentare juridică amplă, consistent:

Nici o pravilă nu oprește pe om de a întâmpina răul cu rău.” Absolut toate scrierile lui Tudor sunt caracterizate de o cunoaștere și o utilizare exemplare a unor legi, argumente sau concepte juridice, fie că vorbim despre corespondența sa sau de actele cu caracter oficial. Este de ajuns, pentru a ne întări această convingere, să lecturăm Scrisorile și Proclamația lui, izvoare istorice veridice care înfățișează un om cu un suflet deosebit, un om superior chiar vremurilor acelea, conducătorilor acelor ani.

Mari scriitori, despre opera scriitoricească a lui Tudor

Însuși George Călinescu a remarcat în monumentala lucrare ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent”:

,,Precursor în messianism al lui Eliade și al lui C.A. Rosetti este însuși Tudor Vladimirescu, a cărui operă literară, ca să zicem așa, se alcătuiește  din scrisori și proclamații. Aceștia din urmă au un stil viguros și biblic, folosind imagini multicolore de zugrăveală de tindă bisericească (șerpi, balauri, lănci, întuneric).”

Nici Mihai Eminescu nu l-a uitat pe marele pandur, amintind deseori despre el în publicistica sa. Nicolae Iorga spunea despre afinitatea poetului pentru Tudor:

,,Eminescu stăpânea cu desăvârșire conștiința trecutului românesc și era perfect inițiat în istoria universală. Nimeni din generația lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înțeles al istoriei, la nimeni nu s-a prefăcut ca la dânsul într-un element permanent și determinant al întregii lui judecăți.

Poetul așază istoria națională pe făgașul ei normal, susținând că revoluția lui Tudor Vladimirescu are, pe lângă un evident caracter social, un unic specific național îndreptat cu ardoare împotriva românofobilor. De altfel, în Proclamația de la Padeș, Eminescu simte românismul pur:

,,Aceste vorbe scrise și iscălite de el sunt autentice. El au găsit mulți boieri patrioți de aceleași simțuri cu dânsul cari, constituiți în sfat, l-au sfătuit să perceapă dări de la toți fără deosebire, sancționând astfel prin votul și adeziunea lor puterea prin care moșneanul din Gorj și-o asumase.”

Un al imens om al literelor, al poeziei, Marin Sorescu, a analizat înscrisurile pandurului.  În volumul lui Tudor Nedelcea, ,,Tudor Vladimirescu. Scrieri.”, apărut în 1993 la Editura Scrisul Românesc din Craiova, Sorescu face o introducere a lucrării: ,,Ca și toată fapta sa, limba lui Tudor este acțiune, mișcare, repezire năvalnică de apă de munte, cu obârșia pe piscuri. Directă, de la suflet la suflet, dezvăluind un năduf, o durere mocnită, ea cere participare directă. Poruncă, rugăciune și îndemn frățesc. Tudor e cronicarul care face istorie și și-o consemnează fulgerător în texte, menite a fi memorate cu sufletul.”

Disponibilitatea pandurului pentru a învăța este de netăgăduit. Am rămas cu slovele lui, cu scrisorile, de unde putem vedea că scria frumos, caligrafic, cunoștea și limbi străine. O analiză grafologică arată că avea o minte ordonată. Scrisul lui Tudor este ordonat, clar, aplecat spre dreapta. Din punct de vedere istoric, scriitura lui ni-l înfățișează ca pe un meticulos cronicar al anilor ce i s-au dat, corespondența lui ne transmite siguranța pe care a avut-o că a primit o misiune sfântă, divină, iar sfârșitul pe care l-a avut denotă puterea acestei convingeri.

Tudor Vladimirescu- și scriitor

În unele scrieri sunt întâlnite și codificări , semn al unei ascuțite inteligente , unele scrisori sunt edificatoare asupra cauzelor răsculării poporului, altele au informații esențiale despre activitate Eteriei. Poate cele mai frumoase sunt cele scrise fără ură, cele adresate familiei Glogoveanu. Regăsim aici un Tudor cu suflet poetic. În absolut toate documentele scrise de mâna lui Tudor Vladimirescu întâlnim veritabile pilde, iar discursul pandurului este o oglindă al spiritului său: ,,Ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrimile noastre nu s-au mai uscat!

Putem, așadar, concluziona că Tudor a fost un scriitor și nu doar faptul că George Călinescu l-a inclus în paginile lucrării sale ne dă acest drept. Tudor avea un talent evident, impresionând prin puterea de a realiza portrete literare unor oameni, unor națiuni, unor cauze.  Însemnătatea operei sale, regăsită atât în Scrisorile sale cât și în Proclamațiile ce au ridicat la luptă mii de oameni, nu este dată doar de faptul că are valoarea unei cronici istorice. Tot ce a scris Tudor Vladimirescu în urmă cu două veacuri este un mesaj peste ani al certitudinii că luptătorul, liderul, eroul istoric a avut, pe lângă sabie și arme de foc și o armă ce poate câștiga altfel de bătălii: arma condeiului.

Bibliografie:

  1. drd. Cristina Pretorian, prof. Nori Cadea,Tudor Vladimirescu 200. Volum omagial, Editura Else, Craiova, 2021.
  2. Aricescu, C..D., Istoria revoluțiunii române de la 1821, Craiova, Editura Typographiei Române,,,G. Chițu și I. Theodoorian, 1874.
  3. Eminescu Mihai, ,,Pseudo-Românul” ne cere… ., Timpul, VII, nr. 105, 16 mai 1882.
  4. Vladimirescu, Tudor, Scrieri, ediție îngrijită de Tudor Nedelcea, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1993.

Citeste si




Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor