Un băiat plânge la mormântul mamei sale spunând „Ia-mă cu tine” până când a simțit mâna unei femei pe umărul său – Monden
Home > Social Media > Un băiat plânge la mormântul mamei sale spunând „Ia-mă cu tine” până când a simțit mâna unei femei pe umărul său

Reclamă

Social Media

Un băiat plânge la mormântul mamei sale spunând „Ia-mă cu tine” până când a simțit mâna unei femei pe umărul său

Un băiat plânge la mormântul mamei sale spunând „Ia-mă cu tine” până când a simțit mâna unei femei pe umărul său

Un băiat îndurerat simte o mână salvatoare la mormântul mamei sale. O poveste emoționantă.

Reclamă

e întâmplă deseori, din păcate, ca niște copii adorabili, inocenți și deloc pregătiți de viață să rămână singuri pe lume. Părinții lor poresc către un alt Univers, dintr-un motiv sau altul, iar cei cărora le-au dat viață se învârt într-o durere incredibilă și o confuzie constantă.

Ce se întâmplă cu ei? Ce se întâmplă cu micuții nimănui care nu mai au pe cine să strige „mamă” și „tată”? Ei bine, uneori, se întâmplă minuni. Și acesta este și cazul lui Kevin, un baiețel care a rămas singur pe lume la doar șase ani.

Reclamă

Kevin avea doar șase ani atunci când mama lui și-a pierdut viața într-un accident cumplit. De atunci, micuțul și-a dus veacul într-un orfelinat, căci nici măcar tată nu avea.

Nu îl cunoscuse niciodată. În plus de asta, nici măcar alți membrii ai familiei nu au fost de acord să încerce măcar să îi ofere o șansă la o viață cât de cât normală. Pur și simplu, nimănui nu i-a mai păsat de el.

Băiatul ura faptul că trebuia să locuiască într-un orfelinat, departe de îmbrățișarea caldă a mamei sale. El spera neîncetat că femeia va intra într-o bună zi pe ușă și îl va duce acasă.

Ceilalți copii de la orfelinat nu făceau decât să îl batjocorească, amintindu-i cu fiecare ocazie că mama lui nu mai este în viață.

„Trebuie să înfrunți adevărul, Kevin. Mama ta nu mai este în viață și nu o vei mai vedea niciodată. Nu te mai comporta ca un copil!”, îi spunea unul dintre colegii săi de cameră.

„Ești un copil atât de plângăcios. Nimeni nu va dori să te adopte”, îi spunea un altul, în timp ce micuțul își trăgea sufletul.

Într-o oarecare zi, copiilor de la orfelinat li s-a permis să facă o plimbare în afara incintei. În timp ce „frații și surorile” se jucau, Kevin a luat-o la fugă pentru a vizita cimitirul mamei sale. Era momentul perfect.

Nimeni nu i-ar fi observat absența.Atunci când a ajuns la cimitir și a văzut mormântul mamei sale, micuțul nu a mai putut să se controleze și a început să plângă istericos.

„Mi-e atât de dor de tine, mamă. Te rog, ia-mă cu tine. Nu e nimic pentru mine pe acest pământ…”, striga el, în timp ce lacrimi amare i se prelingeau pe chipu-i angelic și nevinovat.

După câteva momente în care și-a plâns mama, băiatul a simțit un fior de neimaginat. O mână i-a atins brusc umărul. Kevin și-a șters ochii și s-a uitat imediat în spatele său. Acolo, o femeie frumoasă care strălucea sublim în bătaia razelor de soare, îl privea cu îngrijorare.

„De ce plângi, băiete dulce? Ești bine?”, l-a întrebat ea.

„Nu mai am mamă. Mi-e dor de ea”, a răspuns Kevin, cu tristețe.

„Îmi pare rău să aud asta, micuțule. Unde locuiești acum?”, a întrebat femeia.

„La orfelinat”, i-a spus băiețelul.

„Eu sunt Susan. Vin des la acest cimitir pentru a vizita mormântul fiului meu”, i-a mărturisit ea.

Ochii lui Kevin s-au mărit în momentul în care a auzit numele femeii. Așa o chema și pe mama lui… Băiețelul a zâmbit și i-a spus emoționat: „Acesta este și numele mamei mele!”

Femeia a zâmbit, iar apoi l-a rugat pe Kevin să o însoțească la orfelinat. În drum spre institut, cei doi au zărit un parc de distracții și s-au dus să facă o plimbare acolo. Kevin s-a dat într-un carusel, iar apoi s-a răsfățat cu o înghețată delicioasă.

După ce au ajuns la orfelinat, înainte de a-și lua la revedere unul de la celălalt, Susan i-a zis băiatului: „Mama ta te iubește, scumpule. Să nu te îndoiești niciodată de asta”.

În acea seară, femeia s-a dus la biserică și s-a rugat ca băiețelul să își găsească o familie iubitoare. În timpul nopții, dormind, a avut un vis extrem de ciudat.

Regretatul ei fiu, Adam, i-a dat un bilet cu adresa „443 Washington Street”, iar apoi i-a zis: „Mamă, te rog, ia-mă cu tine.”

Visul respectiv s-a repetat de mai multe ori în acea săptămână, iar Susan a devenit tot mai deranjată de el. Într-o zi, s-a deschis față de soțul ei și i-a povestit ce se întâmpla. Visul nu îi dădea pace.

„Este atât de ciudat, dragule. Am visat că Adam îmi înmâna un bilet cu o anumită adresă. Îmi tot spune să „îl iau cu mine””, a zis ea.

„Ce ar putea să însemne asta? Ce încearcă Adam să-ți spună?”, a întrebat soțul ei, Richard.

„Nu știu, dar am același vis de când l-am întâlnit la cimitir un băiețel pe nume Kevin. Vizita mormântul mamei lui și mi-a spus că locuiește la orfelinat. Așa că l-am dus înapoi acolo.”, i-a explicat ea.

Ulterior, Richard și Susan au decis să plece în căutarea acelei adrese. Într-adevăr, exista „443 Washington Street” la ei în oraș. Exact acolo era plasat orfelinatul în care locuia Kevin. Femeia a rămas extrem de surprinsă să-și dea seama de acest lucru.

Imediat, Susan l-a și zărit pe micuț la geam. El aștepta cuminte, ca în orice altă zi, să fie luat acasă de către o familie iubitoare sau de mama lui în ceruri.

„Ce faci acolo, dragule?”, l-a întrebat femeia.

„Mă rog ca mama mea să mă ia de aici”, a dezvăluit băiețelul.

Cei doi soți și-au aruncat o privire unul altuia. Știau foarte clar că băiețelu avea nevoie de ei, avea nevoie să fie adoptat. Și ei aveau nevoie în aceeași măsură de dragostea lui. Așa că nu le-a mai rămas decât să-l înfieze pe micuț și să îi ofere o viață minunată.

Kevin a fost atât de surprinsă să afle că Susan și soțul ei voiau să îi ofere un cămin. Nu s-ar fi așteptat vreodată ca vreo persoană să vrea să îl ia acasă.

„Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile. Mama mea m-a luat într-adevăr de la orfelinat, iar acum sunt aici, cu familia mea”, le-a spus Kevin lui Susan și Richard într-o zi, în timp ce luau cina.

„Dumnezeu a răspuns și la rugăciunile mele, dragul meu. Când te-am întâlnit, în acea zi, m-am dus la biserică și m-am rugat ca tu să găsești o familie iubitoare. Nu am știut atunci, dar mă bucur că noi am ajuns să fim familia ta.

Îți mulțumesc că ne-ai dat o șansă, Kevin”, a zâmbit ea, ținându-l de mână.

În final, povestea lui Kevin este un apel la umanitate, la empatie și la necesitatea de a proteja și de a îngriji copiii vulnerabili.

Ea ne reamintește de importanța iubirii și a acceptării în formarea și susținerea celor mai mici membrii ai societății, și că, uneori, o simplă atingere pe umăr poate reprezenta începutul unei schimbări semnificative în viața cuiva.

Citeste si