Un nou moment istoric în lumea tenisului. Simona Halep și Sorana Cîrstea, adversare la Indian Wells – Monden
Home > Actualitate > Sport > Un nou moment istoric în lumea tenisului. Simona Halep și Sorana Cîrstea, adversare la Indian Wells

Reclamă

Actualitate Sport

Un nou moment istoric în lumea tenisului. Simona Halep și Sorana Cîrstea, adversare la Indian Wells

Simona Halep și Sorana Cîrstea

Reclamă

Renumitele jucătoare de tenis, Simona Halep și Sorana Cîrstea, se vor confrunta în optimile Indian Wells 2022 într-un nou meci istoric. Ambele jucătoare de tenis se întrunesc pentru a patra oară, după ce amândouă au reușit duminică seara să-și învingă adversarele, iar una dintre cele două va ajunge în sferturile turneului american.

Halep și Cîrstea, în fața unui nou meci de-a dreptul istoric

Simona Halep ocupă în prezent locul 26 în clasamentul WTA și luptă tot mai mult pentru top 10. Simona s-a impus în două seturi în fața americancei Cori Gauff, reprezentanta SUA și locul 17 WTA. Meciul a fost câștigat cu 6-3, 6-4, după un meci care a durat o oră și 17 minute în care Simona Halep a dovedit cât de pregătită este, în ciuda ultimelor accidentări.

Reclamă

Adversara Simonei are deja în palmares două titluri WTA la simplu, la Linz și Parma, precum și patru trofee la dublu obținute la Luxemburg, Washington, Parma și Doha. Cu toate acestea, deși au existat mari temeri că Simona Halep va pierde, Cori Gauff nu a trecut însă niciodată de turul trei la Indian Wells, turneu pe care Simona Halep l-a câștigat în 2015 și unde a mai jucat două semifinale. La ediţia din 2021 de la Indian Wells, Simona Halep a fost eliminată în turul al treilea, de Aliaksandra Sasnovich din Belarus, însă acum pare mai pregătită ca niciodată.

Cât despre Sorana Cîrstea, actual loc 27 WTA, aceasta a avut un meci mai greu în faza a treia a turneului american. Ea a luptat pentru un set decisiv pentru a o învinge pe Anna Kalinskaya, loc 90 WTA, cu scorul 5-7, 6-1, 6-0. Meciul a fost unul greu, a durat două ore și 19 minute, dar setul decisiv a găsit-o pe Sorana Cîrstea în mare formă și cu o bună pregătire, având controlul pe tot parcursul competiției. Românca a avut 12 game-uri la rând câștigate.

Pentru prima dată în istorie, Simona Halep și Sorana Cîrstea au ajuns să fie și foarte aproape în clasamentul WTA. Meciul din optimile de la Indian Wells reprezintă cea de-a patra confruntare dintre cele două jucătoare de tenis. Ultima dată au concurat în 2010, iar cele mai multe întruniri au fost în favoarea Soranei. Una dintre cele două sportive vor juca în sferturile de finală și vor reprezenta România.

Calificarea în optimi a venit și cu mari beneficii. Aceasta a fost recompensată cu un premiu de 94.575 de dolari și cu 120 de puncte WTA, potrivite pentru accederea pe un loc mai bun în clasament.

Citeste si




Recomandări autor