Unul dintre cei mai detestați dictatori din lume: Saddam Hussein

Saddam Hussein a dominat viața politică a Irakului mai bine de 20 de ani, devenind unul dintre cei mai detestați dictatori din lume. A împovărat economia țării și a instaurat un regim al terorii și instabilității. Sprijinit de o poliție criminală, Saddam a preferat să ignore sancțiunile aplicate regimului său de către comunitatea internațională.

Drumul spre putere

Fiu al unei familii de țărani, Saddam Hussein s-a născut la 28 aprilie 1937, într-un sat de lângă Tikrit, la nord de Bagdad. A fost crescut de Khairallah Talfah, unchiul din partea mamei, veteran al războiului anglo-irakian din 1941 și aprig naționalist, susținător al cauzei arabe. În anul 1957, Saddam a intrat în Partidul Ba’ath, un partid arab de orientare socialistă și naționalistă fondat în Siria. În anul următor, regele Irakului Faisal al II-lea, a fost detronat, în urma unui puci militar condus de generalul Abdul Karim Qasim.

Partidul Ba’ath a respins noua guvernare și Saddam a luat parte la un atentat nereușit la viața lui Qasim. Silit să se exileze în Egipt, Saddam a revenit în Irak în anul 1963, după un puci militar condus de ofițeri din Partidul Ba’ath care l-a îndepărtat pe Qasim. Partidul Ba’ath nu a rămas la putere prea mult, Saddam fiind închis, dar reușind să evadeze. Și-a consolidat poziția în partid, aliindu-se cu Ahman Hassan al-Bakr, o persoană influentă din Tikrit (un oraș din Irak situat la 140 de km de Bagdad)

Saddam a jucat un rol important în reorganizarea partidului pentru preluarea puterii, lichidandu-și fără scrupule rivalii care îi stăteau în cale. În anul 1968, Partidul Ba’ath a venit la putere după o lovitură de stat fără vârsare de sânge, condusă de al-Bakr, care a devenit președinte. În acel moment, Saddam a devenit vicepreședinte. Deși era subalternul lui al-Bakr, Saddam era considerat forța motrice din umbra președintelui, toate deciziile majore fiind luate doar cu aprobarea lui. În 1979, Saddam deținea controlul aproape total asupra Irakului – mai rămânea doar să preia funcția supremă în stat. Și-a câștigat curând reputația de manipulator viclean și nemilos, devenind invincibil prin crearea unui stat polițienesc care tortura și ucidea adversarii politici, fără nicio urmă de ezitare.

Saddam Hussein ca președinte și veritabilul cult al personalității

Saddam și-a întărit treptat puterea și, în momentul în care al-Bakr s-a văzut obligat să demisioneze din cauza stării precare a sănătății, la 16 iulie 1979, Saddam și-a asumat președenția. După preluarea celei mai înalte funcții, Saddam a instituit cultul personalității. Chipul lui a apărut în tot Irakul, pe clădiri, în magazine, pe aeroporturi, chiar și pe bancnote. Ținând să impresioneze întreaga populație, Saddam se îmbrăca fie ca beduin, fie ca musulman evlavios, în costume occidentale și chiar în portul tradițional al dușmanilor lui, kurzii.

Pentru a își consolida puterea, Saddam a impus un regim de teroare în toate sectoarele vieții sociale. Nimeni nu era ferit de biciul lui Saddam, nici măcar colegii săi. Ministrul care dădea până și cel mai mic semn de neloialitate era arestat în timpul întrunirilor publice și adesea împușcat de un pluton de execuție alcătuit chiar din foști colegi. Saddam a instituit și tortura copiilor pentru a face rudele adulte să mărturisească. Astfel de practici au ridicat teroarea la rang de politică de stat și i-au permis lui Saddam să dețină puterea absolută.

Având sub control toate pârghiile statului, eforturile lui Saddam s-au concentrat pe păstrarea autorității, cu o energie și o hotărâre pe care până și dușmanii s-au văzut nevoiți să le admire. Veniturile mari obținute din vânzarea petrolului, în anii ’70, l-au îndemnat pe Saddam să aplice un ambițios program de modernizare a economiei și a societății. A dezvoltat industria petrochimica și siderurgică, a construit școli, spitale și dispensare. A inițiat o campanie de alfabetizare, iar poziția femeilor în societate a fost îmbunătățită prin lege.

Capacitatea militară a țării a crescut rapid, Irakul crezându-și cea mai mare armată din orientul Mijlociu. Pe plan internațional, Irakul s-a apropiat de Uniunea Sovietică, izolându-se de Occident, cu excepția Franței. Saddam a adoptat o atitudine inflexibilă față de Israel, opunându-se, alături de alte țări arabe, acordurilor de la Camp David dintre Israel și Egipt (Acordurile de la Camp David au fost o serie de acorduri politice semnate de președintele egiptean Anwar Sadat și prim-ministrul israelian Menachem Begin la 17 septembrie 1978).

Saddam s-a aflat în conflict și cu triburile de kurzi din Irak. Deși în anul 1970 a acceptat să acorde populației kurde un anumit grad de autonomie, acordul a fost încălcat, Saddam autorizând mai multe acțiuni militare împotriva satelor kurde, inclusiv în Iran. Inițial, kurzii au beneficiat de ajutorul Iranului, ceea ce a făcut din ei un dușman de temut pentru Saddam. Ulterior, Saddam a negociat un acord cu sahul Iranului, mijlocit de Algeria, prin care Iranul se angaja să nu-i mai ajute pe kurzi, în schimbul unor modificări ale granițelor dintre cele două țări.

Irak – Opt ani de război, economia la pământ si peste un milion de morți

După ce Revoluția Iraniană l-a adus pe ayatollahul Ruhollah Khomeini la putere, relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat, în parte pentru ca Iranul îi încuraja pe siiții (musulmani care nu recunosc completările aduse Coranului în sec. al IX-lea) irakieni să se răscoale împotriva lui Saddam. În septembrie 190, armata lui Saddam a trecut granița cu Iranul, declanșând un război de opt ani între cele două țări. În timpul războiului, Saddam a autorizat utilizarea armelor chimice împotriva armatei iraniene, dar și a civililor kurzi din nordul Irakului, ucigând și mutilând mii de oameni. Aproximativ un milion de persoane au murit în acest conflict îndelungat, înverșunat și inutil. Războiul s-a terminat în anul 1988; niciuna din tabere nu a câștigat ceva substanțial, iar economiile celor două țări au fost distruse.

Confruntat cu o datorie de război de aproximativ 75 de milioane de dolari, Saddam a solicitat ajutorul bogatului sau vecin kuwaitian. Cand emiratul a refuzat să-l ajute, Saddam a luat hotărârea nesăbuită de a-l invada, în august 1990, însă, Saddam calculase greșit reacția Occidentului. În ianuarie 1991, trupe multinaționale, conduse de SUA, au zdrobit armata irakiană de ocupație, eliberând Kuwaitul în timpul celor șase saptămâni ale Războiului din Golful Persic. Forțele de coaliție însă nu au răsturnat regimul lui Saddam, o decizie pusă sub semnul întrebării și în ziua de astăzi. (* Probabil vreunul din multele interese americane vis-a-vis de Orientul Mijlociu – În anul 1959, Saddam Hussein a fost condamnat la moarte pentru rolul jucat în atentatul finanțat de SUA asupra premierului Qasim).

Sancțiunile și căderea lui Saddam Hussein

În perioada postbelică, Saddam a sfidat comunitatea internațională fără să primească o reacție hotărâtă din partea acesteia, atrăgându-și admirația multor țări arabe și dezaprobarea Occidentului. A refuzat constant să se conformeze cu rezoluțiile ONU care prevedeau distrugerea tuturor armelor biologice, chimice și nucleare, cât și a instalațiilor de cercetare. Atitudinea lui beligerantă a atras asupra Irakului numeroase sancțiuni economice, ceea ce a amplificat suferința populației.

Atacul terorist de la 11 septembrie asupra Turnurilor Gemene din New York a alimentat tensiunile mocnite dintre Saddam și Occident. Deși fără a fi implicat direct în atac, Saddam l-a considerat un act de eroism, atrăgând astfel mânia administrației Bush. Vrand să termine ceea ce tatăl său nu reușise, George W. Bush la trecut pe Saddam printre primele lui ținte în „războiul împotriva terorismului”.

Impasibil, Saddam a continuat să se joace „de-a șoarecele și pisica”, în cele din urma forțând aprobarea, în noiembrie 2002, a rezoluției ONU 1441. Rezoluția acuză Irakul de încălcarea unei rezoluții anterioare a Consiliului de Securitate privind dezarmarea. Saddam a refuzat să facă pasul înapoi, drept pentru care, în martie 2003, George W. Bush a atacat Irakul, chiar dacă în lipsa unui mandat oficial din partea ONU. Surprinzător, coaliția internațională condusă de SUA a întâmpinat o rezistență firavă din partea armatei irakiene, Saddam fiind silit să fugă. A rămas ascuns până în luna decembrie a aceluiași an, când a fost găsit într-un adăpost subteran, la o fermă de lângă Tirakit.

Saddam a fost predat trupelor irakiene și judecat pentru crimele comise împotriva umanității. Găsit vinovat, a fost spânzurat în Bagdad, la data de 30 decembrie 2006.

Saddam Hussein – un erou al lumii arabe sau doar un dictator nemilos?

Saddam Hussein a fost produsul epocii și al locului în care s-a născut. Irak a fost și încă mai este, o țară marcată de conflicte etnice și religioase. De regulă, democrația nu funcționează cum trebuie în aceste condiții, iar Saddam a dat dovadă de suficiență și brutalitate pentru a instaura un regim represiv. A adus prosperitate țării, transformând-o într-una dintre cele mai dinamice economii ale lumii arabe, deși, până la urmă, a ruinat-o din cauza ambițiilor sale politice. Cu toate acestea, este privit ca un erou de către mulți arabi, mai ales de palestinieni, care l-au lăudat pentru că a înfruntat Occidentul.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor