Reclamă
Upanișadele fac parte din Vede, cele mai vechi texte sacre ale hinduismului și sunt considerate cea mai importantă parte a lor. Abordează subiecte precum natura lui Dumnezeu, filozofia și meditația. Sunt formate din monologuri, dialoguri și anecdote, scrise de mai mulți autori. În acest articol, voi oferi detalii despre Upanișade, fundamentul spiritualității indiene.
Atman și Brahman
Vedele sunt împărțite în patru părți: Aranyakas, Brahmana, Samhitās (mantre) și Upanișade. Vedanta este cea mai importantă parte a Vedelor și este formată din Aranyakas și Upanișade. Cele mai vechi Upanișade sunt Chandogya și Brhadaranyaka, datate în secolul VIII î.Hr. Cele de mai târziu au fost scrise în perioada influenței islamice. Tradiția spune că au existat peste 200 de Upanișade dar filozoful indian Shankara (509-820 d.Hr.) a comentat doar 11 dintre ele, cele mai vechi și mai importante. Antologia Muktika Upanishad conține 108 Upanișade.
Reclamă
Upanișadele sunt considerate adevăruri revelate (sruti) iar sistemele filozofice ulterioare au dezvoltat doctrinele din aceste texte sacre. Ideea centrală este că Brahman (forța cosmică supremă) este realitatea neschimbată care stă la baza lumii exterioare, mereu în schimbare. Esența universului (Brahman) este aceeași cu esența omului (Atman), sinele individual. Upanișadele au fost o renaștere a spiritualității indiene, o reacție la formalismul brahmanilor (preoți hinduși), care se baza pe ritualuri și ceremonii.
Etimologie
Termenul “upaniṣad”provine din limba sanscrită și înseamnă „a se așeza lângă”un profesor spiritual care va fi un ghid pentru discipol (tradiția Guru-shishya). Cuvântul mai înseamnă „a pune capăt ignoranței prin dezvăluirea spiritulului universal” și este considerată o doctrină ezoterică (care poate fi înțeleasă doar de inițiați). Filozoful Shankara echivalează termenul cu Ātmavidyā, care înseamnă „cunoașterea Sinelui” sau Brahmavidyā care înseamnă „cunoașterea lui Brahma”(creatorul universului).
Primele Upanișade au fost scrise în secolele VIII și VII î.Hr., (înainte de Buddha). Ele datează din perioada 1000-300 î.Hr. – primele au fost scrise până în anul 500 î.Hr. iar cele ulterioare au fost scrise în perioada răspândirii islamului în India. Upanișadele sunt scrise în limba sanscrită dar au fost transmise prin viu-grai de către școlile vedice cu mult înainte să fie scrise. Brihadāranyaka și Chāndogya sunt cele mai vechi și mai lungi texte și sunt scrise în proză. Māṇḍukya, Katha și Śvetāśvatara, textele ulterioare, sunt scrise în versuri.
Nu cunoaștem paternitatea Upanișadelor dar unele doctrine sunt asociate cu numele unor înțelepți, precum Aruni, Sândilya, Svetaketu, Bâlâki. Upanișadele aparțin categoriei sruti (literatură revelată) și au fost rostite de către înțelepți după înțelegerea adevărului. Potrivit autorului antic Patanjali, ar fi existat 900 de Upanișade dar majoritatea s-au pierdut de-a lungul timpului. În hinduism, se consideră că rațiunea este subordonată revelației. Cele mai înalte adevăruri se găsesc în Vede iar cunoașterea adevărului se găsește în Upanișade, care sunt esența Vedelor. Ele conțin idei fundamentale care formează primul sistem filozofic. Pun accentul pe diferența dintre calea ignoranței și a egoismului care aduce doar satisfacții de moment, și calea înțelepciunii care aduce viață veșnică.
Scopul existenței
Scopul suprem al existenței umane este realizarea Sinelui, eliberarea de suferința provocată de dorințe și atașamente și unirea cu Dumnezeu. Omul care cunoaște fericirea lui Brahman nu se teme de nimic și nu se întreabă „De ce nu am făcut ce este bine? De ce am făcut ceea ce este rău?” Upanișadele sunt primele texte care oferă explicații despre cuvântul divin „aum”, vibrația cosmică – fundamentul existenței. Idealul intelectului uman este realizarea unității dintre Brahman și Atman, care sunt unul și același lucru.
Dar cum rațiunea și intelectul sunt limitate de factori precum timp, spațiu, cauză și efect, trebuie să apelăm la o altfel de înțelegere. Upanișadele vorbesc despre înțelegerea divină a omului, realizarea intuitivă care transcede intelectul. În procesul cunoașterii, intuiția și intelectul trebuie să se sprijine reciproc. Aceste scripturi împacă esența neschimbătoare a spiritului universal cu lumea exterioară, mereu în schimbare. Universul s-a născut din Brahman, are aceeași esență ca Brahman și tot acolo se va întoarce (la fel și oamenii). Lumea are un dublu aspect: organic și anorganic. Aspectul organic este format din plante, animale și oameni, care au suflet.
Spiritul universal a creat pământul (ksiti), apa (ap) și focul (tejas), apoi a intrat în aceste elemente care s-au combinat și au format corpurile fizice. Eterul (ākāśa), care este al cincilea element al universului, provine tot din Brahman. Eterul este o substanță cu proprietăți fizice contradictorii, care umple tot spațiul. Oamenii care cultivă meditația și credința se unesc cu Brahman la moartea lor fizică. Dorințele Sinelui reprezintă cauza și motivația pentru dezvoltarea unui om. Dacă Sinele continuă să dorească și să acționeze conform dorințelor sale, va renaște în această lume și va continua acest ciclu.
Dorințele determină acțiuni iar acțiunile determină efecte. Acestea modelează sufletul uman și stabilesc cum va fi următoarea existență sau reîncarnare. Eliberarea spirituală (Moksha sau Nirvana) reprezintă apogeul cunoașterii Sinelui. Omul iluminat s-a desprins de toate dorințele și a realizat că este totuna cu Brahman, spiritul universal. Suferințele și limitările sunt prezente în viața omului care nu se cunoaște pe sine. Iluminarea este adevăratul scop al ființei umane, deoarece reprezintă adevărata lui esență și natură.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
