Reclamă
Recalcularea pensiilor în funcție de sporuri
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunțat că etapa a doua de recalculare a pensiilor îi va viza pe cei care au lucrat în sectoare de activitate unde au primit sporuri cu caracter nepermanent, care nu sunt luate în calcul la pensie.
Acest anunț clarifică mai multe aspecte cu privire la recalcularea pensiilor și la documentele necesare în acest proces.
Reclamă
Etapa I: Recalcularea generală
Potrivit lui Baciu, toți cei aproximativ cinci milioane de pensionari vor beneficia în etapa I de pensii recalculate. Mai mult, peste trei milioane dintre aceștia vor avea măriri ale pensiilor, unele chiar spectaculoase.
„În etapa I beneficiază toți cei aproximativ cinci milioane de pensionari, toată lumea va primi pensiile recalculate. Dintre aceștia, peste trei milioane de pensionari vor avea măriri ale pensiilor, unele foarte mari, spectaculoase.
Aici mă refer la punctele de stabilitate, care este o noutate în această nouă lege a pensiilor: cine realizează stagii de cotizare mai mari de 25 de ani va primi, ca un bonus, aceste puncte de stabilitate. Așadar, în etapa I vor intra absolut toate pensiile din sistemul public aflate în plată” a declarat Baciu.
Etapa II: Sporurile nepermanente
Pentru etapa a II-a, lucrurile se complică puțin. Vorbim numai despre cei care au avut sporuri nepermanente, ce în prezent nu sunt luate în calcul la pensie. Aici, Daniel Baciu face referire la cei care au avut dreptul la al 13-lea salariu, la ore suplimentare sau la prime acordate în mod sporadic. Recalcularea acestor sporuri are ca termen limită februarie 2025.
„Pentru etapa II, vorbim numai despre acei pensionari care au avut aceste sporuri nepermanente, care, în momentul de față nu sunt luate în calcul la pensie. Acest lucru se va întâmpla, avem termen 6 luni, de la 1 septembrie, când intră legea în vigoare, ca noi să le calculăm din oficiu.
Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri. Avem termen până în februarie 2025 să recalculăm toate aceste pensii, noi îi spunem a doua mică recalculare.
Prima recalculare vizează absolut toți pensionarii, iar de a doua beneficiază doar acei pensionari care au lucrat în acele sectoare de activitate care au avut sporuri cu caracter nepermanent: al 13-lea salariu, ore suplimentare, premii, acordate în mod sporadic” a explicat Baciu.
Spre deosebire de etapa I, creșterile pentru etapa a II-a nu vor fi la fel de mari. Diferența provine din punctele de stabilitate ce au fost deja acordate în prima etapă.
Documentele necesare pentru recalculare
Referitor la documentele necesare în procesul acesta de recalculare, Baciu a precizat că pensionarii pot depune adeverințe cu sporuri oricând la ghișeele caselor teritoriale de pensii. Totodată, dacă angajatorii sunt în funcțiune, sunt obligați să elibereze aceste adeverințe pentru foștii salariați, conform Codului Muncii.
„Aceste adeverințe le primim în mod frecvent la ghișeele caselor teritoriale de pensii. E acest termen de șase luni, pe care le recalculăm din oficiu și primesc drepturile legale care li se cuvin pentru aceste sporuri, începând cu data de 1 septembrie, însă nu există un termen anume.
Ei pot veni oricând la ghișeele caselor teritoriale de pensii să depună aceste adeverințe cu aceste sporuri. Acolo unde angajatorii sunt în activitate și funcționează, chiar dacă foștii angajați sunt pensionari și nu mai fac parte din salariați, angajatorii sunt obligați, conform Codului Muncii, să elibereze aceste adeverințe pentru foștii salariați” a punctat Baciu.
În încheiere, Baciu a menționat că au existat situații în care tarifele pentru documentele necesare au fost excesive, în cazul pensionarilor care au lucrat până în 2001. Unele case care se ocupă cu arhivarea documentelor au cerut până la 6.000 de lei, o situație ce a stârnit nemulțumiri.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa