Reclamă
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a evidențiat la Conferința Ministerială de la Bruxelles importanța venitului minim de incluziune (VMI) în sprijinirea persoanelor și familiilor aflate în dificultate.
Aceasta a subliniat că integrarea pe piața muncii rămâne cea mai eficientă metodă de incluziune socială.
Reclamă
Confruntându-se cu realitatea celor peste 15 milioane de europeni aflați în sărăcie, ministrul a pledat pentru măsuri concrete și eficiente de incluziune socială, accentuând nevoia de a sprijini persoanele vulnerabile care nu pot munci și de a crește gradul de ocupare al celor apte de muncă.
Venitului minim de incluziune, reformă esențială în asistența socială
România a demarat implementarea reformei privind venitul minim de incluziune, un program de asistență socială destinat să ajute persoanele și familiile aflate în situații vulnerabile să depășească obstacolele financiare. VMI este structurat în două componente principale: Sprijin pentru Incluziune și Sprijin pentru Familia cu Copii.
Prima componentă vizează prevenirea sărăciei și excluziunii sociale, înlocuind ajutorul social anterior destinat asigurării venitului minim garantat. Cea de-a doua componentă, axată pe familiile cu copii minori, își propune prevenirea sărăciei și încurajarea participării copiilor la educație.
Pentru a accesa VMI, beneficiarii trebuie să depună o cerere unică, indiferent dacă vor beneficia de una sau ambele componente. VMI nu se limitează la o simplă sumă de bani, ci include un pachet integrat de măsuri de sprijin în domenii-cheie precum ocuparea forței de muncă, serviciile sociale, educația, sănătatea și locuirea.
Aceste măsuri contribuie la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială. Ministrul Bucura-Oprescu a accentuat, de asemenea, angajamentul României de a reduce abandonul școlar, unul dintre pilonii centrali ai VMI fiind obligativitatea de a asigura educația copiilor beneficiarilor.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa