Reclamă
Romania se află într-o perioadă de tranziție, cu ochii ațintiți spre un viitor mai verde. Numeroase proiecte în sfera energiei regenerabile se conturează pe orizont, dar fără un plan concret, pot avea un impact neașteptat.
Riscurile energiei verzi fără planificare
O rețea cu multe surse de energie regenerabilă, dar fără o strategie bine stabilită, poate crea probleme. Unul dintre riscurile majore ar fi o scădere drastică a consumului în rețea. În aceste condiții, distribuitorii de energie ar putea fi nevoiți să crească tarifele pentru a acoperi deficitul. Adică, factura la electricitate ar putea fi mai mare pentru consumatorul de rând.
Reclamă
Aceste riscuri au fost punctate în cadrul Conferinței Naționale „Finanțarea proiectelor de energie regenerabilă – surse transparente pentru resurse curate”, parte a proiectului România Inteligentă. Aici, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat:
„România şi-a propus o ţintă de 30,7% la sfârşitul anului 2021. Prin PNRR, am ridicat ţinta la 34% şi acum ne uităm şi ne gândim să o ducem spre 36-38% tocmai pentru a impulsiona şi mai mult investiţiile în energie regenerabilă. Astăzi, am ajuns la o cifră de peste 650 MW instalați într-un an de zile în prosumatori de energie regenerabilă.”
Energia regenerabilă nu vine, însă, numai cu beneficii, ci și cu riscuri. Dacă producătorii și distribuitorii de energie sunt afectați de scăderea consumului în rețea, atunci ceva trebuie făcut.
Un tsunami de curentului electric în rețea
Gabriel Andronache, vicepreședintele ANRE, subliniază gravitatea situației:
„Această scădere care a avut loc pe data de 16 aprilie trebuie să analizăm foarte bine, am analizat și am constatat că aceasta s-a datorat și prosumatorilor care, în momentul de față, reprezintă aproape 650 MW, aproape cât grupul de la Cernavodă.
Dacă investițiile se vor face fără să ținem cont de ce înseamnă consum ne vom trezi peste câțiva ani, când proiectele vor fi implementate, cu facturi foarte mari date de cei care trebuie să își recupereze investițiile. E vorba de transportatori și distribuitori.”
Pe de altă parte, Marian Dobrilă, director de dezvoltare TDP Partners, descrie situația ca pe un adevărat „tsunami al curentului electric”. Explică el:
„Avem nevoie de un integrator de țară care să știe în fiecare moment ce face fiecare operator de linie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene derulează fonduri pe energie, Ministerul Energiei are miliarde cu 20 de oameni și se consideră prea puțin important să se dea 100 de oameni acolo. Fiecare om are miliardul lui.
Avem la Ministerul Dezvoltării, avem la Ministerul Mediului Casa Verde și ne vom confrunta în curând cu un tsunami al curentului electric de megawați produs pe niște străzi care se injectează în joasă tensiune. Pentru că fiecare are o casă, un teren și livrează în rețea. Și vedem după aia ce o ieși.
Știm ce o să iasă. Acest integrator ar trebui să fie o entitate extrem de puternică la nivelul Guvernului care să urmărească ca această energie să fie construită pe orizontală sustenabil.”
Romania se îndreaptă deci spre o era a energiei verzi, dar fără un plan concret, această tranziție ar putea avea un preț mai mare decât ne-am așteptat. De aceea, planificarea și monitorizarea constantă sunt esențiale pentru a evita facturi uriașe la electricitate și pentru a asigura că tranziția la energia regenerabilă este, într-adevăr, sustenabilă.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r