Reclamă
Surse de la guvern au dezvaluit că perioada în care cardul de energie poate fi folosit pentru plata facturilor se apropie de sfârșit. Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a menționat că cele două milioane de beneficiari și-au compensat costul lemnelor de foc până la valoare totală de 10,5 milioane lei.
Drept urmare intre 20 februarie și 26 aprilie 2023, peste două milioane de familii și-au plătit facturile prin cardul de energie, suma totală ajungând la 464 milioane lei.
Reclamă
Ministrul Marcel Boloș anunță termenul limită pentru utilizarea cardului de energie
„Deținătorii de carduri de energie mai au la dispoziție două luni pentru a folosi fondurile din prima tranșă”, a declarat Marcel Boloș.
În plus, acesta a menționat că, pentru a extinde și simplifica ajutorul oferit, s-a finalizat un proiect de reglementare care prevede compensarea prețurilor pentru mai multe tipuri de energie decât cele specificate în prezent.
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în perioada menționată, 223.000 de cereri de plată online au fost trimise, valoarea plăților procesate ajungând la 25,4 milioane lei. În același timp, numărul plăților efectuate direct prin intermediul lucrătorilor poștali este de 482.200, cu o valoare totală de 82,9 milioane lei.
Ministrul Marcel Boloș a precizat că se dorește permiterea plății facturilor mai vechi și prelungirea termenului până în februarie 2022. Peste patru milioane de români beneficiază de cardul de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde lei.
Acest ajutor, după cum se știe, este acordat în două tranșe, fiecare de 700 lei și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică centralizată, butelie, lemne de foc, cocs petrolier, peleți și alte materiale de încălzire.
Cum se efectuează plata cu cardul de energie
Cardul de energie poate fi utilizat pentru plata facturilor în următoarele perioade:
- Pentru prima tranșă – valoarea de 700 lei, între 20 februarie 2023 și 30 iunie 2023;
- Pentru a doua tranșă – valoarea de 700 lei, între septembrie 2023 și 27 decembrie 2023.
Cardurile alocate pentru ambele tranșe pot fi utilizate până pe 27 decembrie 2023, iar sprijinul nu poate fi folosit după data de expirare prevăzută.
Banii de pe cardul de energie nu pot fi retrași, cardul nu poate fi vândut sau donat. Mai mult, există trei metode de plată și anume:
- cu ajutorul poștașului,
- la oficiul poștal
- sau online pe site-ul Poștei Române.
Plata care se face prin mandat poștal, în contul furnizorului de energie (sau al asociației de proprietari/locatari), este cea mai la îndemâna pensionarilor.
O inițiativă europeană menită să protejeze consumatorii defavorizați
Conform unor îndrumări propuse de Uniunea Europeană, statele membre trebuie să prevină întreruperea furnizării de energie electrică pentru consumatorii defavorizați, în cazul în care aceștia nu își pot plăti facturile.
Această măsură face parte dintr-un plan amplu de modernizare a regulilor pieței de energie electrică în Europa. Acest plan a fost promis inca de anul trecut de la Bruxelles, după ce prețurile crescute la gaze și energie electrică, au pus în dificultate consumatorii de pe întreg continentul.
În plus, propunerea includea și prevederi menite să oblige companiile de utilități și guvernele naționale să ofere instrumente prin care clienții cu venituri reduse să își poată controla mai eficient consumul de energie și cheltuielile aferente.
Așadar fiecare stat membru al Uniunii Europene stabilește criteriile pentru identificarea consumatorilor „vulnerabili”. Astfel trebuiesc luați în considerare factori precum venitul gospodăriei și necesitatea utilizării unor dispozitive medicale care consumă multă energie, precum ventilatoarele și nu numai.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa