Reclamă
Românii care și-au planificat o călătorie în Grecia nu se mai lovesc de necesitatea testelor de coronavirus. Autoritățile elene au în plan ca anul acesta să primească turiști chiar de la 1 martie, mai devreme decât în oricare altă perioadă, asta deoarece țara are nevoie de un turism puternic pentru a putea supraviețui din punct de vedere economic. Primul pas pentru deschiderea în forță a sectorului turistic este relaxarea restricțiilor de călătorie pentru cetățenii veniți din statele membre ale Uniunii Europene.
Grecia revine la condiții de călătorie mai bune
Persoanele care vor să călătorească și au cu ele un certificat european de vaccinare valabil pot acum intra în Grecia fără un test de coronavirus obligatoriu. Anunțul a fost făcut de ministrul grec al Sănătății, Athanasios Plevris. Măsura va fi valabilă începând cu data de 7 februarie, mai anunță autoritățile.
Reclamă
„Țara noastră ia toate măsurile pregătitoare necesare în acest an pentru a putea primi vizitatori în sezonul estival mai devreme ca până acum, la 1 martie”, a declarat vineri ministrul Turismului din Grecia, Vassilis Kikilias, potrivit Bloomberg, citat de Agerpres.
De altfel, în perioada lunilor ianuarie – noiembrie 2021, Grecia a primit este 7,2 milioane de turişti, însă acest numărul nu este neapărat unul mulțumitor pentru greci. Pentru anul acesta, obiectivul autorităților de la Atena este ca sectorul turismului să ajungă la cum era în anul 2019, înainte de pandemie, atunci când veniturile din turism ale Greciei au trecut cu mult de 18 miliarde de euro.
Trebuie reamintit și faptul că peste 20% din Produsul Intern Brut al Greciei este reprezentat de turism. Din acest motiv, țara are mare nevoie să își deschidă porțile, indiferent de modul în care va evolua pandemia de coronavirus. Cu sau fără reguli, grecii nu pot sta cu stațiunile turistice închise.
Începând cu prima zi a lunii februarie, au intrat în vigoare noi norme legate de certificatul digital al Uniunii Europene în legătură cu pandemia de coronavirus. Comisia Europeană a adoptat pe 21 decembrie o nouă măsură prin care certificatul european să aibă o perioadă de valabilitate de maxim 9 luni dacă persoana nu are doza de rapel (booster) împotriva virusului. În aceste condiții, statele membre sunt nevoite să se conformeze cu noile reguli pentru a putea aproba călătoriile fără restricții în interiorul spațiului european. Perioada de valabilitate se calculează de la ultima doză de vaccin.
Pentru o informare corectă, românii sunt rugați să se informeze din timp în legătură cu toate condițiile de călătorie. Cele mai multe informații se regăsesc pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea legată de călătorii și reguli COVID.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri