Reclamă
Rabindranath Tagore s-a născut în Calcutta, India Britanică, în mai 1861. Dintre cei treisprezece copii supraviețuitori născuți de părinții săi, Tagore a fost cel mai mic. Părinții săi, Debendranath Tagore și Sarada Devi, au predat îngrijirea copilului lor slujitorilor gospodăriei. Mama lui Tagore a murit când elera foarte tânăr, iar tatăl său nu era prezent, petrecându-și cea mai mare parte a timpului călătorind. Familia a fost foarte stimată în cadrul renașterii bengale – o perioadă din istoria Indiei cunoscută pentru literatură, teatru și muzică.
Primii ani
Reclamă
Tagore nu a fost singurul dintre frații săi care a avut preocupări artistice. Fratele său mai mare a fost filosof și poet, iar un alt frate a fost muzician și dramaturg. Una dintre surorile sale a devenit, de asemenea, romancieră. Ca un băiat tânăr, Tagore nu au avut prea mult interes pentru educația tradițională. A ajuns să fie meditat de fratele său care îl pedepsea dacă refuza să-și termine lucrarea. Tagore a fost educat atât în sanscrită, cât și în engleză. În 1877 a început cariera de scriitor a lui Tagore. „Purta Bhikharini” sau „Femeia Cerșetoare”. Această lucrare a fost remarcată ca fiind prima povestire în limba bengaleză.
În 1878, Tagore a fost înscris de tatăl său la o școală publică din Brighton, East Sussex, Anglia. El a fost în imposibilitatea de a rămâne într-o școală pentru mult timp, citind dreptul la University College London înainte de a pleca pentru a studia piesele lui Shakespeare. Doi ani mai târziu, s-a întors în Bengal fără diplomă. Această perioadă de doi ani în Londra a fost începutul dragostei pentru literatură. A început să publice poezii și povestiri. Aceste lucrări au fost extrem de importante la nivel local, dar au atras puțină atenție la nivel național sau internațional.
Căsătoria și cariera literară
În 1883 s-a căsătorit cu o fetiță de 10 ani, Mrinalini Devi. Aceasta era o practică comună la momentul respectiv iar Tagore și soția sa au avut cinci copii împreună. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Tagore, “Manasi”, a fost publicată în curând. Această perioadă l-a făcut să se mute pentru a gestiona moșiile sale ancestrale în ceea ce este astăzi parte din Bangladesh. Familia lui a avut o proprietate mare. Soția și copiii lui au rămas alături de el. Acești ani, 1891-1895, au fost foarte productivi în cariera sa.
Colecția sa de povestiri, “Galpaguchchha”, a fost finalizată în acești ani. În “Galpaguchchha” el a reflectat asupra lucrurilor din jurul sau și asupra diferitelor concepte intelectuale. Lucrarea conținea optzeci și patru de povești în total. În plus, el a devenit cunoscut pentru scrierile sale cu privire la viața celor mai săraci oameni din India. El le-a examinat viața și i-a portretizat cu atâta dăruire, lucru care nu se mai făcuse în literatura indiană.
În 1901, s-a mutat în Santiniketan, unde intenționa să găsească un ashram. Aici, soția și doi dintre copiii săi au murit. Cartea sa, “Naivya”, a fost publicată în același an. Tatăl său a murit patru ani mai târziu. În acest moment, el a început să primească plăți din moștenirea sa. De asemenea, a vândut proprietăți și bunuri aparținând părinților săi. În 1906, a publicat “Kheya”.
Premiul Nobel și Titlul de Cavaler
În 1913, Tagore a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. Mai târziu a fost decorat cu Titlul de Cavaler de către regele George al V-lea. Această poziție nu a durat mult. Poetul a renunțat la ea după masacrul din 1919 de la Jallianwala Bagh, un eveniment în care trupele britanice au tras asupra unei mulțimi mari de indieni neînarmați din regiunea Punjab; câteva sute de oameni au fost uciși. Doi ani mai târziu, el a lucrat alături de un economist agricol pentru a stabili ceea ce urma să se numească, „Locuința bunăstării.”
Prietenia cu Gandhi
Tagore era prieten bun cu Gandhi și îl admira foarte mult. Dar, în ciuda acestei prietenii, el era critic față de opiniile lui Gandhi. De exemplu, el nu a fost de acord cu privire la proteste. Cu toate acestea, în ciuda divergențelor frecvente, cei doi se admirau reciproc. Când Gandhi a început să țina un post drastic, care i-ar fi provocat moartea, Tagore l-a convins pe Gandhi să renunțe la postul său și să aibă grijă de sănătatea lui.
Tagore și religia
Tagore a avut opinii amestecate asupra religiei. A fost crescut într-o familie tradițională hindusă și a învățat să se roage și să mediteze de la o vârstă fragedă. El își amintește de liniștea sufletească pe care a avut-o în familie, dar în același timp a fost detașat de aspectele formale ale religiei. El avea tendința să vadă religia nu în scripturi și în lăcașuri de cult, ci în viața pe care o ducem. După cum a explicat:
„Religia mea este viața mea – ea crește odată cu mine – nu a fost niciodată ceva din exterior.” – Tagore către Robert Bridges, 8 iulie 1914.
El a evitat orice fanatism și a văzut în puterea pe care i-a dat-o hinduismul, capacitatea de a vedea mai departe de calea scopului. Aspirația pe care a avut-o de-a lungul vieții, a fost de a vedea o armonie a religiilor – nu o simplă toleranță, ci o apreciere sinceră a tuturor religiilor.
„Ideea de libertate la care India a aspirat, s-a bazat pe realizarea unității spirituale… Marea dorință a Indiei, păstrată adânc în inima ei, ar fi ca toate religiile (hindusă, musulmană, budistă și creștină) să se unească, nu prin forță, ci prin armonia cooperării active.” Tagore, Berlin, 1921.
Mai târziu, viața și moartea
Următoarea perioadă de muncă a lui Tagore variază între 1932 și 1942, încheindu-se cu moartea sa. În acești ani au fost publicate cincisprezece volume noi, inclusiv “Punashcha” în 1932 și “Patraput” în 1936. Ultimii ani i-au văzut interesul întorcându-se spre știință. În 1937 a publicat “Visva-Parichay”, o colecție de eseuri. Știința și-a făcut loc și în poezia lui.
Ultimii ani ai vieții sale au fost plini de durere cronică. Și-a pierdut cunoștința în ultima parte a anului 1937 și a rămas în comă pentru o lungă perioadă de timp. Un al doilea episod similar a avut loc în 1940, dar de data aceasta nu și-a mai revenit. Tagore a murit în august 1941, la vârsta de optzeci de ani.
Poezia „Eu sunt”
Timpul călătoriei mele este lung;
calea pe care o am de străbătut este fără sfârşit.
Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi mi-am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea pe atâtea stele.
Calea cea mai lungă mă aproprie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului.
Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de a ajunge la a sa.Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.
Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte
de a-i închide şi de a spune: Tu eşti aici.
Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi cufundă lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r