„Victime neînsemnate”, de Emma Flint – Monden
Home > Cultură > Literatură > „Victime neînsemnate”, de Emma Flint

Reclamă

Literatură

„Victime neînsemnate”, de Emma Flint

„Victime neînsemnate”, de Emma Flint

Reclamă

„În 1965, într-un cartier al clasei muncitoare din Queens, New York, Ruth Malone, o mamă singură, care lucrează ore întregi ca chelneriță, se trezește și descoperă că ambii ei copii, Frankie Jr. și Cindy, au dispărut. Mai târziu în acea zi, cadavrul lui Cindy a fost găsit într-un loc abandonat, la 800 de metri de casa ei, strangulat. Zece zile mai târziu, cadavrul în descompunere al lui Frankie Jr. a fost găsit. Imediat, toți arată cu degetul spre Ruth. În timp ce poliția investighează crimele, ies la iveala amănunte despre viata lui Ruth. Sticlele goale de whisky și îmbrăcămintea provocatoare împrăștiate prin tot apartamentul ei, grămezile de scrisori de la nenumărați bărbați și agenda cu numere de telefon a lui Ruth fac din ea o bețivă, o femeie ușuratică – și, prin urmare, o mamă rea. Detectivul principal, un catolic riguros, trage concluzia evidentă: confruntată cu un divorț și o lupta pentru custodie, Malone a luat viața copiilor ei.”

Emma Flint este unul dintre autorii care au fost de mici pasionați de lectură, iar cărțile ei preferate erau romanele polițiste. Nu doar poveștile din romane o impresionau, ci și cazurile de crimă din viața reală pe care le urmărea cu maxim interes. O fascinau personajele diferite și femeile cu un comportament nu tocmai ortodox. Toate acestea au inspirat-o să scrie o poveste bazată pe fapte reale. Romanul de debut semnat de Emma Flint este „Victime neînsemnate”. Titlul original este Little Deaths , lansat în 2017. În România, romanul a apărut în 2020, la Editura RAO, tradus de Graal Soft.

Reclamă

Povestea este o ficțiune bazată pe fapte reale, un caz de crimă intens mediatizat în America anilor ’60. Protagonista este Ruth Malone, mamă a doi copii, divorțată și cu o viață ieșită din tiparele clasice a doamnelor respectate. Duce o viață după bunul său plac, plină de whisky și aventuri cu diverși bărbați. Se îmbracă provocator și niciodată nu iese din casă fără să fie aranjată și machiată strident. Romanul este un thriller psihologic, ușor de parcurs și extrem de tulburător. Această poveste am descoperit-o în căutarea unor romane bazate pe fapte reale și nu regret că am citit-o. Pasionată de romane polițiste, recunosc faptul că curiozitatea mea a fost prezentă de la primele rânduri și până la ultimele.

„Victime neînsemnate”, recenzie

Povestea începe în iulie 1965, în Queens, New York. Ruth Malone este o femeie de doar 26 de ani, care are deja doi copii și a trecut printr-un divorț. Aspectul ei nu este deloc unul de neluat în seamă, fiind o tânără frumoasă, cu forme, însă și cu foarte multe vicii. Din căsătoria ei au rezultat doi copii, Frank Jr. de șase ani și Cindy, o fetiță de patru ani. În ciuda viciilor pe care le are, Ruth își iubește copii și încearcă să le ofere un viitor mai bun, lucrând ca chelneriță. S-a căsătorit de tânără în încercarea de a fugi de sărăcia de acasă, însă visele ei au fost spulberate destul de repede. Frank Malone nu a reușit să o facă fericită, ci din contră. Acum se luptă împotriva lui pentru a obține custodia celor doi copii. Viața ei nu a fost una deloc ușoară, însă lucrurile aveau să se transforme într-un adevărat coșmar. Într-o dimineață, realizează că cei doi copii ai săi nu mai sunt în paturile lor.

Au trecut doar câteva ore de la dispariția copiilor, iar trupul lui Cindy este găsit fără viață, printre gunoaie. După câteva zile, este găsit și Frank Jr., din păcate tot mort. Încep interogatoriile la poliție, iar viața pe care o duce nu o ajută deloc să își demonstreze nevinovăția. Cazul ajunge și în atenția presei, iar pe la fiecare colț se discută viața ei, marea majoritate considerând-o vinovată pentru sfârșitul tragic al celor doi copii ai săi. Ruth Malone suferă enorm de mult pentru pierderea copiilor, însă acest lucru nu este de ajuns. Acum are o etichetă de mamă denaturată, iar la această concluzie au ajuns toți după ce i-au analizat garderoba mult prea provocatoare, sticlele de whisky goale găsite în casă și scrisorile de la numeroși bărbați.

Eroina noastră este pusă acum la zid de toată lumea, inclusiv de detectivul care se ocupă de moartea celor doi copii. Pentru acesta, lucrurile sunt clare: divorțul, lupta pentru custodie și problemele cu alcoolul au împins-o pe Ruth spre crimă. Singurul care nu trage concluzii pripite este Pete Wonicke, un jurnalist dornic de afirmare, care decide să cerceteze personal acest subiect. Ruth Malone este găsită vinovată doar pentru că nu respectă standardele unei mame, că viața ei este diferită și că are o imagine de femeie ușoară. Cum decurg lucrurile și deznodământul poveștii vă la să îl descoperiți voi.

Citeste si