Reclamă
Virginia Woolf își publică jurnalul cu o denumire care la noi a intrat astfel: Jurnalul unei scriitoare. Este un jurnal în traducerea Ancăi Irina Ionescu, (editura. Herald, 2019). Virginia era o putere imensă de a se focusa pe scris, poate este cel mai mare atu al ei. Chiar și în perioada sa de convalescență după scoaterea unui dinte, când nu avea voie să scrie decât o oră pe zi, își folosea această oră foarte atentă. Ba chiar se cronometra, 15 minute la finalul scrierilor unor impresii în jurnal. Fac în permanență comparație între jurnalul său și Jurnalul Sylviei Plath. Sunt diferențe, dar pe ambele le unește felul lor de a fi mereu în progresie, tendința lor de a se informa mereu, setea lor de cultură și de lectură.
Virginia a sacrificat totul în numele literaturii sale. O văd mereu preocupată de fiecare rând al său. Spunea că niciodată, indiferent de câte ori vei citi nu vei reuși să pătrunzi cu adevărat înseamnătatea cuvintelor. Avea o strânsă relație cu opera sa, dar și cu lecturile pe care le aborda și cu jurnalul său, așa cum se vede, era dependentă de a-și face mâna cu notarea impresiilor des, nu neapărat zilnic, erau perioade în care călătorea alături de soțul său și revenea la scris când se întorcea. Virginia putea pătrunde acolo unde nu mulți se puteau încumeta, în dedesubturile rândurilor, imagina vieți, imagina spectacole și ironii, imagina dezastre, imagina vieți ruinate, dureri de nevindecat.
Reclamă
A murit lăsând în urmă 26 de caiete de jurnal. Și spune de fapt când își procură foile, când cumpără cărți, când rămâne fără bani de altceva. Asta trebuie să fie adevărata vocație de scriitoare. Problema nu e că lasă 26 de caiete în urmă, ci că soțul ei Leonard Woolf alege fragmentele pe care să le publice, sigur dintr-o dorință de etică a scrisului, de a nu implica probabil prejudicios anumite personaje despre care Virginia posibil să fi scris frust, fără a se autocenzura. Trebuie să fi fost pentru Leonard o responsabilitate foarte mare. Poate că jurnalul unei scriitoare se adresează în speță scriitoarelor, dar nu numai, este un amplu tratat de literatură care face trimiteri la alte mari nume care au marcat scrisul Virginiei Woolf.
Se pare că femeile au acest destin tragic de a muri și de a lăsa pe alții în urma lor să le știrbească din muncă. Cazul lui Jeni Acterian (La fel a ales și Arșavir anumite părți spre publicare), la fel cu Sylvia Plath (de al cărei jurnal și poezie după moartea sa s-a ocupat soțul ei Ted Hughes).
În anul 1919 Virginia și Leonard locuiau în Sussex. Virginia era mereu măcinată de gândul la felul în care vor fi primite cărțile ei. Nu era o simplă întrebare. Era un fel al ei de a se strădui să fie cea mai bună pentru a primi complimente. Ea spune că îi plac complimentele. Dar critica negativă o face să gândească. Îl citește pe Milton, pe Byron, Christina Rosetti, Sofocle, James Joyce, Wyndham Lewis, Ezra Pound și mulții alți scriitori de seamă. Urmărește stilul de scriere al fiecăruia, analizează, observă imperfecțiunile și punctele forte. Este foarte critică și dură cu scrierile sale, își visează personajele,
Are puseuri de creativitate, se închide în camera sa și scrie până când devine bolnavă. După ce scrie se lasă măcinată de gândurile față de cartea pe care a scris-o. Se pare că relația ei cu Leonard Woolf este una de colaborare. Leonard îi procură cărți, îi aduce ziarele în care se scrie despre ea, devine un fel de agent literar pentru scrierile ei, o susține din toate punctele de vedere. Însă Ted nu este un expert în ale literaturii, însă are o implicare deosebit de puternică în viața soției sale, scriitoarea Virginia Woolf.
În anul 1923, miercuri, 5 septembrie, Virginia Woolf consemnează în jurnalul său: Personajele trebuie să fie numai puncte de vedere; personalitatea trebuie evitată cu orice preț. Sunt sigură că aventura mea cu Conrad m-a învățat acest lucru. Menționezi direct vârsta, părul etc. și ceva frivol sa irelevant pătrunde în carte. Cina!
Virginia își scrie și cartea O cameră doar a ei în contextul în care a sesizat cât de important este ca o femeie să aibă parte de liniște în dezvoltarea sa intelectuală și un spațiu doar al ei. Pentru a demonstra teza sa face incursiune în istoria femeilor și în contextele în care femeile scriau ferit, în saloane tranzitate de rude sau de diverși musafiri. În urmă cu două secole scrisul nu reprezenta o îndeletnicire feminină, astfel că nu se permitea, se considera o dovadă de frondă, de insultare a genului feminin.
Revenind la jurnalul Virginiei Woolf, Jurnalul unei scriitoare, vedem că autoarea face diverse referințe la femeile care au copii, chiar și la sora sa, pune semnul întrebării în dreptul procreerii. Este o fire bolnăvicioasă, depresiile sale o atacă frecvent și cu toate acestea în introspecțiile sale găsește puterea de a crea o imensă operă. În Orlando portretizează un tânăr de viță nobilă care la un moment dat își schimbă traiectoria, dar și genul. Vita Sackville-West pare să fi fost muza pentru acest roman al său publicat în 1928.
Jurnalul Virginiei Woolf poate fi accesat aici
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
