Reclamă
Viviana Sposub și George Burcea au o relație foarte frumoasă, părând chiar și una dintre cele mai solide de la momentul actual. Atunci când a început nu părea că va fi ceva de lungă durată, mai ales că George era deja într-un divorț cu fosta lui soție și mama copiilor lui, Andreea Bălan. Însă, iată că a început ceva frumos și ce promite să dureze ani la rândul. Chiar dacă până acum a oferit foarte puține declarații în presă legat de relația ei cu George, Viviana a decis să povestească puțin despre începuturile poveștii, cât și despre modul în care reușesc ei să aplaneze orice discuție sau conflict.
Viviana neagă orice este negativ despre relația lor
Cu toate că în urmă cu puțin timp s-a tot speculat în presă că cei doi ar fi ajuns în pragul despărțirii, Viviana ștergând chiar toate pozele cu iubitul ei din social media, semn că s-a supărat destul de tare. Cu toate acestea, nu a durat foarte mult până ce au postat prima lor fotografie împreună de la această neînțelegere, spre fericirea tuturor fanilor lor. Acum, Viviana este concurentă în cadrul noului sezon Bravo, ai stil! Celebrities, acolo unde mereu are cuvinte frumoase de adus la adresa iubitului.
Reclamă
Concurenta de la Kanal D a declarat pentru okmagazine că se simte extrem de bine în relația aceasta și este extrem de fericită, astfel că se vede chiar alături de actor pentru tot restul vieții.
„Cred că Dumnezeu le rânduieşte pe toate fix cum este nevoie. Atunci noi nu am realizat asta, dar când am ajuns acasă şi ne-am împărtăşit gândurile, trăirile, ne-am dat seama că din prima clipă în care ne-am privit şi am făcut cunoştinţă, s-a produs extorsiunea.”, a povestit Viviana Sposub.
Cum își rezolvă problemele
Ca în orice altă relație, George și Viviana au și ei problemele și neînțelegerile lor, dar se pare că reușesc rapid să depășească aceste obstacole prin multă comunicare, aspect ce o bucură extrem de mult pe brunetă. A mai povestit și că relația lor este una foarte sănătoasă și foarte pasională, așa cum ne-au arătat și în cadrul galei la care George și-a făcut apariția și a dansat alături de iubita sa, așa că nu consideră că are rost să dea prea mare atenție micilor probleme sau divergențe.
„Presa scrie multe, eu m-am obişnuit cu asta. Pot spune doar că relaţia noastră este o relaţie normală, sănătoasă, cu multă pasiune. Încercăm să ne bucurăm pe cât posibil de această chimie şi să rezolvăm cât mai repede şi cât mai frumos orice problemă sau discuţie apare vreodată între noi”, a mai spus Viviana în cadrul aceluiași interviu.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa