Reclamă
Se pare că nu au pierdut deloc vremea. Cei doi îndrăgostiți aproape că s-au mutat împreună la puțin timp după ce s-au cunoscut la filmările pentru emisiunea „Ferma”. Nimeni nu se aștepta ca cei doi concurenți să formeze un cuplu, mai ales că nu se suportau mai deloc unul pe celălalt la început. Acum, aceștia par foarte fericiți și își doresc să își trăiască povestea de iubire departe de ochii curioșilor.
Acum câteva săptămâni telespectatorii emisiunii de pe PRO TV au rămas cu gura căscată în momentul în care George și Viviana s-au sărutat pentru prima dată în fața camerelor de filmat. Nimeni nu a crezut că este adevărată acea apropiere dintre cele două vedete, punând totul pe seama unui posibil scenariu pe care aceștia ar trebui să îl urmeze în cadrul emisiuni. Totuși, lucrurile nu par să stea deloc așa cum se presupune, deoarece după terminarea filmărilor emisiunii, cei doi au fost surprinși împreună în majoritatea timpului.
Reclamă
Zilele trecute George Burcea le-a avut la el pe fiicele sale Clara și Ella. Bărbatul a vrut să împărtășească cu fanii săi câteva imagini și videoclipuri cu cele două. Printre pozele cu jucării și râsete, George a postat și o poză cu o farfurie plină de pârjoale sau chiftele, așa cum mulți le spun. Acesta a vrut să demonstreze fetelor lui că este un bucătar desăvârșit.
După ceva timp, pe contul de Instagram al Vivianei a apărut aceeași poză postată de George, împreună cu mesajul următor: „Ah, era să uit! Am mâncat și aceste pârjoțuțe făcute de un moldovean adevărat!”. Se pare că femeia fusese în oraș în ziua respectivă cu prietenele sale, dar totuși a trecut pe la George pentru a lua masa împreună.
Toată lumea așteaptă ca măcar unul dintre cei doi să recunoască public relația pe care o au și să vorbească despre viitoarele planuri. Momentan există zvonuri legate de faptul că George își dorește să se căsătorească în curând cu Viviana Sposub, dar nimic nu este cert.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa