Reclamă
Vlad Gherman a făcut în urmă cu puțin timp o postare în care le spunea fanilor că noul an vine pentru el și cu un nou capitol și noi schimbări la pachet. Știm deja că actorul mai tot mergea pe la Constanța pentru că a început diverse tratamente și analize pentru un viitor implant de păr. Acum se pare că s-a mutat la Constanța și vine cu noi vești.
Vlad este unul dintre cei mai apropiați actori de la noi din țară. Acesta joacă la momentul actual în serialul Adela, care și-a încheiat săptămâna trecută sezonul 2, iar înainte a mai avut și alte roluri importante prin serialele regizate de Ruxandra Ion. A cunoscut-o și pe Cristina Ciobănașu pe platourile de filmare, de care s-a îndrăgostit și cu care a început o relație ce a durat mai bine de 8 ani de zile, dar ce a luat sfârșit în urmă cu aproximativ un an din simplul fapt că fiecare își dorea altceva pentru viitorul său. Acum, actorul nostru este pregătit se pare de o nouă viață.
Reclamă
A făcut deja implantul
Cu toate că nu duce lipsă de păr, iar acest lucru poate fi vizibil cu ochiul liber, mai toți bărbații au probleme cu alopecia odată cu trecerea anilor, de cele mai multe ori fiind ceva moștenit din familie. Se pare că ar avea totuși deja o mică pierdere a părului, motiv pentru care a început acum ceva timp niște tratamente la o clinică din Constanța.
Le-a povestit fanilor de mai multe ori că a început tratamentul de dinainte de implantul de păr. Cu toate că vedetele de la noi din țară care au dorit să-și facă implant de păr au fost nevoite să plece peste hotare pentru această procedură, se pare că Vlad a găsit o clinică chiar la noi în țară. Se declară foarte mulțumit, iar acum este mutat la Constanța se pare, pentru o perioadă scurtă de timp.
Și-a făcut deja implantul, totul a decurs foarte bine, iar acum așteptăm să vedem și rezultatele. Vlad le-a arătat fanilor cum arată acum, în această perioadă în care va fi nevoit să stea mai mult chel. A postat atât o fotografie cu el fără păr, cât și o poză cu marea și plaja. Descrierea ne-a dat de înțeles că pentru el este un nou început.
Vezi această postare pe Instagram
„Da, am facut implantul de par si de-acum incepe procesul de vindecare. La inceputul anului, cand voi reveni pe Youtube, va voi arata cum a decurs tot acest proces!”, a transmis Vlad Gherman prin intermediul paginii sale de Instagram.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa