Reclamă
Vlad Mușat este născut la 29 septembrie 1988, în Băicoi, județul Prahova. A publicat poezie în revistele: Familia, Meridianul Cultural Românesc, Sintagme Literare, Literadura, Qpoem (revistă online), Discobolul, Banchetul, Scriptor, O mie de semne (revistă online). Este câștigător al Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”, ediția a XXVII-a (Tecuci, 2019).
Editura Junimea publică debutul lui Vlad Mușat în anul 2020 (an curent), La inaugurarea cimitirului de elefanți. Cartea se pare că respectă tiparul clasic de împărțire a grupajelor de poeme în trei părți:„I.suc gastric: metamorfoza fluturilor”; „II. nesterile ace de ceasornic”; „III. în spațiu sunetul nu se propagă”. Distihuri populează acest cimitir de elefanți.
Reclamă
Limbajul poemelor, trebuie să spunem din start, nu-și propune o miză estetică, cât una ideatică. Ideea e simplă. O relație ruptă, o lume scindată. Subiect clasic, da, dar important e că Vlad reușește să-l imortalizeze trecându-și propriile drame existențiale prin acest filtru al nedreptății. Poate că sunt cântece de chemare pe alocuri și cel mai des resemnări raportate la alte continente pe care din lipsa de iubire se moare de foame și de sete, se nasc copii nedoriți, se abandonează și se renunță. Pare adeptul mișcării minimaliste, pentru că poemele sale redau cu cele mai concrete cuvinte acele emoții pe care și le înfierează sau le vulnerabilizează, construcții în spații mici. Discută despre posesie și detașare și mai ales despre detașare.
Își asumă vina pentru dezastrele exterioare, pentru marile calamități, cum spuneam, există această obsesie de a se raporta la evenimentele exterioare și la obiecte, nu este vreun mare rânduitor al introspecției, ca să scape se ridică pe vârfuri și începe să numească lucruri, oameni, animale, evenimente istorice și uneori scene domestice. Apelează la memoria colectivă construind planuri de solidaritate, seci. Ai impresia adesea că ceva lipsește din poezia lui Vlad Mușat, că parcă e jucată, nu de-a dreptul emoțională, că nu e nici evidențiere a emoțiillor, nici repertoriu de proteste, nu e civic, doar așa cât să pară că e. Dar nu-i putem reproșa neapărat, deși debutează la o vârstă la care am avea multe să-i cerem a ne demonstra. În fine, nu rigoarea e punctul forte a lui Mușat aici, ci mai degrabă acele momente ca în viața de zi cu zi când se găsește un interlocutor să vorbească foarte mult uzând inflexiuni nemaipomenite și pe urmă momente de reflecție, acalmie, tăcere iar (spațiile dintre distihuri, aerul) și se întâmplă deodată ceva, apar poeme ca: războiul a pornit de la cearta dintre/ o florăreasă și o firmă de pompe funebre// dragostea începe când se așază/ câte doi în morminte//mame se joacă de-a v-ați ascunselea/ în memoria pruncilor// cei ce vor să scape din purgatoriu/ sunt aduși cu picioarele pe pământ// aș decora post-mortem:/ *jucăriile de plus care au apărut copiii de adulți/ *câinii care au lătrat împăciuitor/ *corbie care au înghițit în sec/* infirmierele care și-au neglijat durerea menstruală/*mamele care au refuzat să nască soldați și tații ce și-au făcut vasectomie/ și eu port kaki/ și eu sunt vinovat.” (și eu, p.27)
Vasectomia ca subiect aruncat în aer în interiorul unui pom, că spuneam de poeme manifest, acesta este unul dintre ele. Este un conglomerate neconvențional, își asumă parcă vinovăția pentru lupta pe care o duc feministele pentru emancipare și drepturi (iată falsa asumare), aici pare că avem o ironie fină dată de un necaz, o femeie care dezamăgește face ca toate femeile să cadă în lumina dezertoarei, dar până la urmă, poate este vorba despre o evadare într-un text care atrage un semnal de alarmă. Că poate cu toții suntem vinovați pentru toate durerile la un loc, chiar și pentru cele pe care nu le provocăm, sau poate nici nu există noțiunea de vină, iar vinovații sunt doar niște produse ale unui context.
Bravada lui Mușat este mai degrabă dintr-o masculinitate toxică transmisă, iată, frustrări elevate, dar nu putem să acuzăm, este cee a ce transmite societatea, isteria alienării și de ce să nu-l urmărim cu adevărat pe Gáspár György psihoterapeutul care vorbește despre redefinirea masculinității, ce înseamnă de fapt masculinitatea, chestionează acest aspect și volumul de poeme al lui Vlad Mușat. Uneori cu descărcări de gloanțe și arar cu încercări de empatie forțate convertite în agresivitate mută sau sarcasm asupra unor subiecte sensibile. Poate că da, a venit timpul emancipării și în rândul bărbaților, fie ei poeți sau nu, asta decurge din acest volum de poeme. Găsesc influențe ale poetului Mihók Tamás, un fel de urmaș al său, dar cu mult mai sfidător al normelor în dragoste, sau pur și simplu ironizând ceea ce nu poate avea, un fler dedicat, ei bine îi reușește, mi se pare, parțial, deși e o carte de 88 de pagini, aș fi oprit-o la jumătate. Și de acolo aș fi vindecat traume. Poate ăsta este cel mai mare „păcat” al poeților-bărbați români că încearcă să reducă adesea masculinitatea toxică la poeme, să vrea să facă din toxic echilibru și adevăr „recunoscut pe stradă de o gravidă/ ca donator la banca de spermă” (p.28) Singura ieșire a lui Vlad Mușat (nu e direct pe front) e una nervoasă, așteptăm următoarea carte cu același patos cu care am așteptat debutul.
Cartea La inaugurarea cimitirului de elefanți se găsește aici!
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
