Reclamă
Numărul migranților identificați la punctele de frontieră din România pare să fie mai mare de la o zi la alta. Potrivit unui comunicat transmis astăzi, oamenii legii de la frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au identificat treizeci și doi de cetățeni care încercau să treacă vama ilegal. Aceștia erau din Siria, Irak și Turcia și aveau în plan să treacă de frontiera cu Ungaria, ascunşi într-un TIR încărcat cu profile de aluminiu.
Numărul migranților este din nou în creștere
Migranții au fost prinși pe 16 februarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Autoritățile au anunțat că la graniță s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean de origine bulgară. Acesta se afla la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria. Potrivit documentelor de însoțire a mărfii, bărbatul transporta profile de aluminiu pentru o societate comercială din Germania. Însă la verificări mai ample, oamenii legii au avut o surpriză.
Reclamă
Polițiștii anunță că au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă printre profilele de aluminiu, treizeci și doi de cetățeni străini. Aceștia erau înghesuiți și acoperiți cu marfa, pentru a putea fi trecuți granița.
Toate persoanele care treceau granița ilegal au fost preluate și transportate la sediul sectorului general de cercetări. În urma unor verificări mai ample, se pare că oamenii legii de la frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, Irak şi Turcia și nu dețin documente legale. Oamenii se vor întoarce în locul de proveniență, potrivit legii.
În acest context, polițiștii de frontieră au anunțat că vor efectua mai multe cercetări în vederea stabilirii întregii infracțiuni comise de șoferul bulgar, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun. Conform legii, șoferul riscă să piardă dreptul de transport și implicit locul de muncă, dar riscă și amenzi și alte pedepse usturătoare.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri